Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret: Daniela Grigore a fost cântăreaţă în România, iar acum este babysitter la Paris

Publicat in Adevarul, luni 2 august 2010 ·

Absolventă a Şcolii Populare de Artă - secţia canto, Daniela a părăsit oraşul natal ca să-şi poată ajuta familia. Spune că Parisul este „Oraşul Luminilor", dar că are şi o faţă nevăzută, ostilă. Un oraş al contrastelor.

Daniela Grigore este unul dintre miile de români care şi-au părăsit oraşul şi familia, plecând în bejenie, pentru o viaţă mai bună. De patru ani este „nounou", babysitter la Paris, la o familie pe jumătate românească. Acolo, o învaţă româneşte pe Zoe Bruneau.

„Nu am plecat ca să mă îmbogăţesc, ci ca să-mi ajut familia. Sunt o naţionalistă convinsă, o sentimentală. Aş vrea să mă întorc în ţară, pentru că dorul de cei dragi este insuportabil. La Brăila, mă aşteaptă familia, prietena mea cea mai bună, Dida, prietenii pe care-i port cu mine în suflet", ne-a spus Daniela.

S-a născut într-o familie modestă din Brăiliţa. Are doi fraţi mai mici - mezinul abia a terminat liceul. Din păcate, fraţii Danielei nu au reuşit să-şi găsească de muncă. Inundaţiile din 2005 le-a afectat casa, iar părinţii, pensionari, nu aveau bani să facă reparaţiile.

Solistă la Estrada Promex

A absolvit Liceul nr. 5 (Pedagogic). A avut dascăli excepţionali şi colegi pe care nu i-a putut uita şi cu care a rămas prietenă. S-a angajat la „Progresul" şi, concomitent, a absolvit Şcoala Populară de Artă Brăila, secţia canto. După ce-a urmat şi Şcoala Superioară de Calculatoare Ploieşti, s-a angajat la Centrul de Calcul.

„Am activat în Estrada Sindicatului Progresul, ca solistă. Acolo, l-am cunoscut pe Octavian Bozeanu, dar şi pe alţi artişti, cu care am legat o prietenie strânsă", povesteşte cântăreaţa.

Restructurările din 1995, de la „Promex", au trimis-o pe Daniela în şomaj, alături de mii de brăileni. A lucrat ca vânzătoare şi recepţioneră de hotel, pentru că a absolvit şi Şcoala de Recepţioneri.

„Nounou a Paris"

Daniela fost solista f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 9 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Univ. Craiova – FC Argeș 3-1 | Mirel Rădoi: „În două partide am avut peste 20 de ocazii și am marcat 6 goluri”

Gandul acum 32 minute
Universitatea Craiova s-a impus vineri seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea piteșteană FC Argeş, în etapa a doua din Superligă. În urma acestui rezultat, provizoriu, oltenii sunt liderii Superligii cu 4 puncte din două partide jucate. Univ. C

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 7 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 7 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 10 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°