Profesorul Ursa şi-a dedicat viaţa, întreaga viaţă unuia din cei mai mari romancieri români: Liviu Rebreanu. Este unul din exegeţii operei rebreniene, dar şi un păstrător, un gardian în sensul bun al cuvântului, al amintirilor despre Rebreanu.

Secretul performanţelor profesorului Sever Ursa îl putem descoperi în sintagma lui J. Galsworthy „Prima condiţie a victoriei este sacrificiul". Profesorul Ursa însă mărturiseşte că nu se simte sacrificat, ci un învingător optimist. „Mă

bucur că rămânerea mea la Maieru nu a fost şi nu este o stare pe loc, ci o stare de spirit, o onoare. Socot că am avut şansa să lucrez într-o comună şi o şcoală cu o luminoasă vedere la lume, între oameni curajoşi şi păstrători de credinţă şi datini, cu vocaţia hărniciei şi cruţării spiritualităţii strămoşeşti", spune Sever Ursa. „ În 1956 am pus la punct şi am înfiinţat Muzeul lui Rebreanu din Prislop. După doi ani de zile, am ajuns la Maieru ca dascăl de limba şi literatura română", spune profesorul Ursa.

Înrudit cu Liviu Rebreanu

Vrea sau nu, Sever Ursa vorbeşte tot timpul de Liviu Rebreanu. Este normal: îi păzeşte secretele de 50 de ani, iar familia sa se înrudeşte cu cea a marelui romancier. „ Familia mea se înrudeşte cu cea a domnişorului Liviu Rebreanu, ca să zic aşa. Şi tatăl, dar mai ales bunicul meu, au fost nişte apropiaţi ai părinţilor lui Liviu Rebreanu. Scriitorului îi plăceau relaţiile sincere, anonime, cu oameni de încredere. Bunicul, care a trăit 96 de ani, îmi povestea cu lux de amănunte, cum tânărul Rebreanu, înalt şi frumos, vorbea cu oamenii în sat, îi asculta cu mare atenţie. De tânăr s-a dovedit a fi un mare scriitor", îşi aminteşte profesorul Ursa. Despre el nu prea îi place să vorbească, dar am aflat că timp de 45 de ani a funcţionat la Maieru ca profesor şi muzeograf, proiectând şi în comuna adoptivă un muzeu, pornind de la o expoziţie