Astfel rezuma ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, la terminarea şedinţei de guvern din 28 iulie, concluziile rezultate din duşul rece al examenului de titularizare, desfăşurat anul acesta pe 14 iulie. Mai puţin de o treime din profesorii care au susţinut acest examen au obţinut note suficient de mari pentru un post permanent în învăţământ. Pe de altă parte, profesorii deja titularizaţi, suplinitorii şi, în genere, ciclurile preuniversitare au lansat o promoţie de absolvenţi de liceu din care numai două treimi au reuşit să promoveze examenul de bacalaureat.
Titularizarea, varianta 1/3
La fiecare lovitură primită, se caută explicaţii şi soluţii pentru creşterea calităţii învăţământului românesc. În ultimii douăzeci de ani, mai toate guvernele nu atât miniştrii de resort au cultivat, din nefericire, o atitudine de şcolar repetent şi ranchiunos, care vrea să dea foc şcolii. Toate schimbările, unele mai bune, altele mai proaste, unele mai inteligente, abandonate în drum, altele dezastruoase, cu stricăciuni greu de reparat, au introdus insidios o modificare încă şi mai periculoasă în conştiinţa elevilor, părinţilor, respectiv a profesorilor, anume că şcoala este fie un fel de piaţă unde te duci şi te târguieşti, fie o plantaţie unde te vezi silit să lucrezi din lipsă de alternative (exclud cazurile vocaţionale).
Maladiile învăţământului românesc s-au agravat neîndoielnic în anii tranziţiei, dar cauza profundă, un soi de credinţă nemărturisită în inutilitatea învăţării şi un soi de dispreţ abia ascuns pentru cei care mai cred că merită să-ţi pierzi vremea cu asemenea bagatele, izvorăşte dintr-o perioadă mai veche. Ultimii doi ani au amplificat problematica pentru că au adus profesia la nivelul celei mai prost plătite din sistemul bugetar, cu atât mai mult cu cât nici în anii precedenţi învăţământul nu fusese pe lista de prio
