Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Ce face criza din americani: electorale în pijamale

Publicat in Adevarul, marți 3 august 2010 ·

Un republican din Michigan îşi face campanie în pijamale, în timp ce democraţii din Carolina de Sud au ales, dar nu ştiu pe cine. Congresmanul Pete Hoekstra locuieşte, de 18 ani, la birou. Înaintea alegerilor din noiembrie s-a gândit că dă bine la public să şi spună asta.

Cum reducerea deficitului e o temă de actualitate, Pete Hoekstra, un republican din Michigan, a decis să dezvăluie faptul că, de 18 ani, a economisit banii contribuabililor prin faptul că nu şi-a închiriat un apartament la Washington. El doarme, de 18 ani, pe canapeaua din biroul său, relatează presa de peste Ocean.

"Nu am venit la Washington pentru confort", spune el într-un clip electoral difuzat online, în care poartă pijamale „ecosez". La 2 noiembrie, americanii îi vor alege pe cei 435 de membri ai Camerei Reprezentanţilor şi 37 dintre cei 100 de senatori. În unele state vor avea loc alegeri pentru funcţii administrative şi legislative.

Este de aşteptat ca democraţii, care controlează acum ambele camere, să piardă multe locuri. Scrutinul e văzut drept "un referendum" la adresa politicii de până acum a preşedintelui democrat Barack Obama, mai ales în ceea ce priveşte economia. Fost director de marketing, Hoekstra (56 de ani) candidează pentru funcţia de guvernator al statului Michigan.

El e cunoscut pentru metodele sale inovatoare de a face campanie electorală. Actualmente e implicat într-un turneu intitulat "100 de joburi", în care va executa, pentru surt timp, mai multe meserii, în încercarea de a înţelege problemele muncitorilor de rând. Până acum, Hoekstra a schimbat uleiul unei maşini, a servit îngheţată şi a vândut salată. În plus, a parcurs pe bicicletă jumătate din cele 1.000 de mile promise pentru a întâlni alegătorii din Michigan.

Candidat democrat „picat din cer"

Alvin Greene (32 de ani), de culoare, şomer, fost soldat, a câştig

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 8 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°