Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boschetarul de 300.000 de euro momit cu mâncare şi băutură a fost arestat pentru ţeapă cu acte false

Publicat in Adevarul, marți 3 august 2010 ·

Un om al străzii din Ungaria, Barabas Pal, a fost reţinut în Ungaria, fiind acuzat că a vândut cu acte false un teren al Primăriei Timişoara. El a fost folosit de baştanul Ionelaş şi asociaţii săi, iar terenul ce a ajuns la Crăciun Cârpaci, un verişor al lui Ionelaş, iar mai apoi a fost vândut firmei Ital-Rom.

Barabas Pal a fost reţinut în Ungaria, la aproape patru luni după ce judecătorii Curţii de Apel Timişoara au eliberat pe numele său un mandat european de arestare. Este cea de-a treia arestare în dosarul vânzării de terenuri ale primăriei cu acte false, după ce Ionelaş Cârpaci, baştanul mafiei imobiliare ţigăneşti şi Francisc Kelemen, considerat creierul reţelei, au fost arestaţi în lunile mai şi iulie.

Teren furat cu acte false

Potrivit documentelor de la dosar, Ionelaş şi acoliţii săi au reuşit să pună mâna pe terenul de pe strada Ştefan Cel Mare, numărul 53, după care au pus la punct intabularea lui în Cartea Funciară. Aici a intrat în scenă Barabas Pal, un boschetar maghiar. Potrivit procurorilor, Ionelaş Cârpaci şi asociatul său, Francisc Kelemen, prin nişte procuri false, l-au împuternicit pe Barabas Pal să intabuleze terenurile în numele aşa-zişilor proprietari. Ajutaţi de funcţionarii de la Cadastru, Ionelaş Cârpaci, Barabas Pal şi Francisc Kelemen au reuşit să intabuleze terenul.

Scenariul unei ţepe

Următorul pas al escrocheriei a fost vânzarea terenului. Asociatul lui Cârpaci, Francisc Kelemen l-a adus pe Barabas Pal la Timişoara şi s-au prezentat toţi la notarul Teodora Noţingher. Aici s-a perfectat actul de vânzare-cumpărare între Barabas Pal şi Crăciun Cârpaci, un verişor al lui Ionelaş, persoană cu handicap, care este acum la cerşit în Irlanda. Potrivit motivaţiei din decizia de arestare, preţul tranzacţiei dintre Barabas Pal şi Crăciun Cârpaci, 120.000 de euro, a fost plătit în realitate de baştanu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 11 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump: „Dle preşedinte, nu Ucraina a început acest război”. Alte reacţii interne şi internaţionale stârnite de comentariile controversate ale preşedintelui american

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

FCSB joacă joi cu PAOK pentru calificarea în optimile Ligii Europa. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1. Meciul se dispută pe Arena Naţională

News.ro acum 3 ore
FCSB joacă, joi seară, cu formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, în returul play-off-ului Ligii Europa. Meciul se dispută pe Arena Naţională, de la ora 19.45. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1, la Salonic. Meciul va fi arbittrat de o brigad

Microsoft dezvoltă un cip care ar putea aduce la realitate computerele cuantice în doar câţiva ani

News.ro acum 2 ore
Microsoft a dezvăluit miercuri un nou cip care, potrivit companiei, demonstrează că computerele cuantice ar putea deveni realitate în "câţiva ani, nu în decenii", transmite Reuters. Prin această declaraţie, Microsoft se alătură companiilor Google şi

Un nou AI poate să modeleze şi să proiecteze codul genetic pentru toate domeniile vieţii

HotNews acum o ora
În colaborare cu Nvidia şi reunind cercetători de la Universitatea Stanford, UC Berkeley şi UC San Francisco, Arc Institute a creat cel mai mare model AI pentru biologie, numit Evo 2. Noul AI a fost antrenat pe ADN-ul a peste 100.000 de specii din î

Regizorul Radu Jude țintește al doilea Urs de Aur cu filmul „Kontinental ’25”

HotNews acum o ora
Radu Jude a revenit, miercuri, la Festivalul de Film de la Berlin cu „Kontinental ’25”, un film despre criza morală a unui executor judecătoresc, care marchează încercarea regizorului român de a obţine un al doilea Urs de Aur după ce a câştigat prem

Trump spune că Rusia are „cărţile în mână” în negocierile privind conflictul din Ucraina

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, miercuri seară, că Moscova are „cărţile în mână” în negocierile pentru a încerca să pună capăt războiului din Ucraina, declanşat de invazia Rusiei în urmă cu aproape trei ani „Cred că ruşii vor ca războ

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 9 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Vremea

București
acum

-5°
joi

-10°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

-7°
joi

-7°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°