Cum aţi resimţit efectele legislaţiei rasiale introduse la începutul anilor 40?

Această legislaţie a durat patru ani: 1940-1944. Numai creştinii aveau dreptul de a frecventa şcolile statului, dar discriminarea nu privea numai şcoala. Purtam steaua galbenă, eram un fel de noncetăţean - asta însemna că, de pildă, dacă eu stăteam la o linie de aşteptare ca să cumpăr pâine, oricine putea să vină şi să mă ducă la coada cozii. La 16 ani am fost trimis la muncă forţată foarte grea, la Doaga Putna, unde căram grinzi de beton pe umeri şi unde au fost şi decese.

Tratamentul acesta dur a fost până la mijlocul războiului. După Stalingrad, treptat, a apărut o ameliorare, din motive evidente - devenea din ce în ce mai clar că războiul e pierdut.

Aţi spus că limba şi literatura română era materia cea mai dragă pentru dumneavoastră. Când aţi început să vă apropiaţi de matematică?

Încă din ultimele clase de şcoală primară şi primele clase de liceu, pasiunea mea a fost literatura, în special poezia şi teatrul. Citeam foarte multă literatură română, franceză, germană etc. Aşa că am suferit mult când am fost „trântit“ la o materie pe care o iubeam. Atunci nu eram ataşat de matematică, era un obiect oarecare de studiu pentru mine. Dar în 1944 mi-a căzut întâmplător în mână o carte despre geometriile neeuclidiene care m-a impresionat puternic. Din pricina ei am fost şi arestat în luna mai 1944, când frontul era deja la Iaşi. Stăteam pe o bancă din centrul oraşului cu doi prieteni şi discutam despre matematică. La un moment dat, unul dintre noi a folosit expresia „partizanii geometriilor neeuclidiene“, deoarece erau unii care le contestau. „Partizan“ era, în acel moment, un cuvânt foarte periculos, pentru că circula zvonul că bolşevicii lansează partizani în spatele frontului. Am fost ridicaţi şi duşi la poliţie ca să spunem ce ştim despre partizani. Am primit câte