Formaţia antrenată de Ronny Levy a ratat calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor. Ialomiţenii vor juca în play-off-ul Ligii Europa
Cu jucători neplătiţi, Unirea e aproape de colaps. Aseară, vicecampioana a bifat al patrulea meci la rând fără gol marcat şi a ratat şansa de a ajunge în play-off-ul Ligii.
Ialomiţenii lui Levy au încercat să reînvie în Rusia spiritul lui Dan Petrescu, care a provocat performanţele trecute din Liga Campionilor. Începutul bun de meci al „lupilor", poate cel mai bun din acest sezon, putea fi încununat de şutul lui Frunză, care s-a scurs puţin pe lângă bara din stânga a lui Malafeev. Din nefericire, Levy n-a fost prea inspirat în momentul când a gândit formaţia de start. Titularizarea lui Epaminonda Nicu, în dauna lui Petre Marin, s-a dovedit a fi o mutare falimentară. Singurul fotbalist din lotul actual care a îmbrăcat tricoul Unirii şi în Divizia C a fost depăşit la toate capitolele de portughezul Danny. Acesta a şi iniţiat de altfel toate ocaziile importante ale ruşilor, demonstrând că nu degeaba e MVP la Sankt Petersburg. Profitând de „Bulevardul Nicu", mult aşteptatul gol n-a mai fost decât o chestiune de timp pentru Zenit. Bîstrov i-a pasat excelent lui Danny, în careul Unirii, portughezul a preluat cu lejeritate de lângă Nicu şi a şutat imparabil, sub transversală. Era 1-0 pentru Zenit, iar visele de preamărire ale ialomiţenilor păreau năruite.
Partea secundă a început tot cu ruşii în atac. Liber ca pasărea cerului în careu, Faizulin a reluat cu capul în transversală, în timp ce Arlauskis a salvat două goluri ce păreau iminente, la "foarfeca" lui Kerjakov, respectiv lovitura de cap a lui Aniukov. De partea cealaltă, ofensiva Unirii a renăscut, prin intrările lui Neaga şi Dalé, însă Malafeev a fost la post, aşa că ialomiţenii trebuie să se mulţumească doar cu prezenţa în play-off-ul Ligii Europa.
Flui