Cântăreaţa americană Lady Gaga a declarat într-un interviu recent acordat revistei Vanity Fair că prizează "ocazional" cocaină, informează bbc.co.uk.
În acest interviu, cântăreaţa americană a precizat că obişnuieşte să consume cocaină "doar de două-trei ori pe an" şi i-a îndemnat pe fani să nu îi urmeze exemplul.
Mai citiţi şi:
Lady Gaga schimbă regulile
"Nu doresc ca fanii mei să facă acest lucru", a declarat Lady Gaga pentru BBC. Starul american a recunoscut că s-a confruntat cu dependenţa de droguri înainte de a deveni celebră.
În 2009, ea a declarat într-un interviu acordat publicaţiei The Observer că a consumat "pungi întregi de cocaină", într-o perioadă în care trăia la New York şi încerca să îşi facă un nume în industria muzicală, însă a renunţat la acest "obicei" după o discuţie aprinsă cu tatăl ei.
"Am putut să mă opresc, deoarece aveam atacuri de panică mai mult atunci când eram drogată decât atunci când eram trează. Acum sunt bine", a declarat cântăreaţa americană.
În acelaşi interviu acordat revistei Vanity Fair, Lady Gaga a vorbit despre singurătate, succes, relaţiile din trecut şi superstiţiile sale.