Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pierderile asigurătorilor au scăzut masiv în 2009

Publicat in Romania Libera, marți 3 august 2010 ·

Şase companii specializate au adunat aproape 70% din valoarea totală a pierderilor, care s-au diminuat faţă de 2008 cu mai mult de 82%.

Piaţa asigurărilor pare să revină la normal după un 2008 cu pierderi importante. Potrivit ultimului raport al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, diferenţa dintre profiturile asigurătorilor şi pierderile acestora în 2009 a atins 103,2 milioane de lei anul trecut, în scădere cu peste 82% comparativ cu 2008. De altfel, conform statisticilor CSA, aproape 70% din pierderile totale provin din rezultatele negative ale unui număr de şase companii. Pe de altă parte, 7 societăţi au generat peste 85% din profitul total al anului trecut. În 2009, cele 20 de societăţi care au raportat rezultate pozitive au acumulat un câştig total de 315,05 milioane de lei.

Acţionarii consolidează companiile

Capitalul social subscris al celor 45 de asigurători autorizaţi a ajuns la 937 milioane de euro la finele anului trecut, în creştere cu 37,9% comparativ cu 2008, potrivit datelor din raportul anual. În sumă absolută, capitalul social la nivelul industriei asigurărilor a sporit cu peste un miliard de lei. Infuziile de capital din 2009 au fost susţinute de aporturile acţionarilor unui număr de 19 asigurători - 550,31 milioane lei, la care se adaugă suma de 507,6 milioane lei rezultată din fuziunea dintre Asiban şi Groupama (fostă BT Asigurări). De asemenea, cifra finală include şi aportul la capitalul social al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) şi al Ergo Asigurări de Viaţă - 33,87 milioane de lei. La finele anului trecut, din cei 45 de asigurători autorizaţi, 11 deţineau capital românesc (din care 8 integral autohton) şi 34 erau controlaţi integral de acţionari străini. Franţa este cel mai important investitor străin pe piaţa asigurărilor din România, cu o pondere de 31,73%, urmată de Austria - 24,39%, Olanda - 15,03

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum o ora
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Summitul liderilor privind Ucraina, de la Londra - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan se află, duminică, a Summitul liderilor privind Ucraina, care a început în Marea Britanie, la Londra, el stând la masă lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Liderii de stat participanţi la Summit au făc

Fostul comandant suprem al forțelor NATO în Europa, James Stavridis, anticipează sfârșitul Alianței Nord-Atlantice

HotNews acum o ora
NATO și-ar putea trăi în prezent „ultimele zile” ale existenței sale, a apreciat într-o declarație acordată sâmbătă postului CNN fostul comandant suprem al forțelor NATO în Europa, amiralul american James Stavridis. O asemenea evoluție ar putea fi d

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 6 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa lucrează la un plan de încetare a focului în Ucraina / Keir Starmer: „Un moment unic” pentru securitatea Europei

Mediafax acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

James Stavridis, fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa: Am putea asista la ultimele zile ale NATO

Wall-Street.ro acum 2 ore
NATO şi-ar putea trăi în prezent "ultimele zile" ale existenţei sale, a apreciat într-o declaraţie acordată postului CNN fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa, amiralul american James Stavridis. O asemenea evoluţie ar putea fi determina

Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Mediafax acum 4 ore
„Suntem cu toţii foarte dedicaţi unui obiectiv pe care dorim cu toţii să îl atingem, şi anume o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Meloni, la Londra. Ea este de părere că „este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se di

Superliga: Poli Iaşi – Petrolul 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa Poli Iaşi a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în etapa a 29-a din Superligă. Ieşenii au marcat în minutul 3, prin Samayoa, dar după consultarea VAR golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. În al p

Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pentru apărare. Ursula Von der Leyen: Slăbiciunea generează mai mult război

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa la un summit la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pent

Crin Antonescu, la Giurgiu: Să facem o Românie în care poţi să trăieşti frumos nu doar în Capitală

Mediafax acum 2 ore
„Şantier de construcţie de nave fluviale la Giurgiu. Fabrică de prelucrare a oţelurilor la Giurgiu. IT la Giurgiu. Parcuri solare la Giurgiu”, a continuat el. El a mai spus că „pentru sutele de mii de români care trec cu maşina prin Giurgiu spre vac

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/11°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°