Cele 26 de texte semnate de autori cu vârste cuprinse între 30 şi 70 de ani şi publicate în plină cruciadă europeană împotriva fumatului alcătuiesc a patra antologie a seriei „Prima dată“. Primul fum stă în acelaşi timp sub semnul interdicţiei şi al iniţierii, este un act deopotrivă interzis, dar şi ritualic.

Iată un fragment din confesiunea fostei fumătoare de clasă Antoaneta Ralian:

„Din pur snobism am început să fumeg, întâi pe ascuns, apoi făţiş, trei-patru ţigări ieftine şi infecte pe zi. Nu ştiu şi nici nu aş putea reconstitui traiectoria de la snobism la viciu, la dependenţă... Când mă trezeam dimineaţa, nu mă regăseam, nu mă recompunem până nu-mi beam cafeaua şi nu-mi fumam prima ţigară. De parcă din zaţul de Ersatz şi din moviliţele de scrum se înfiripa, se materializa identitatea mea cotidiană. M-am măritat cu un soţ minunat, dar nefumător. În cei cincizeci din cei şaizeci de ani de căsnicie ai noştri s-a străduit zadarnic să mă convingă să renunţ la fumat. Îmi ascundea ţigările - până de curând am mai găsit pachete de ţigări mucegăite şi fărâmiţate prin ungherele dulapurilor. Am fumat 55 de ani, din 1945 până în 2000, în medie cam un pachet pe zi. Când lucram, bineînţeles, fumam pentru inspiraţie şi forţă, când mă odihneam - singurul calmant, ţigara; când eram veselă, mă regalam cu o ţigară; succesele profesionale erau celebrate cu o ţigară; eşecurile, atenuate cu o ţigară. Când aveam musafiri, fumam de nerăbdare aşteptându-i, pe urmă fumam cu musafirii, de plăcere; când plecau, fumam de uşurare. Nu exista emoţie, senzaţie de plăcere sau de neplăcere care să nu ceară o ţigară. Când eram în străinătate, adoram să intru în holurile somptuoase ale marilor hoteluri, Hilton, Sheraton, să mă las să cad moale în braţele voluptuoase ale fotoliilor adânci şi să privesc luxul prin fumul de ţigară. Marile hoteluri din New York, Chicago, Paris, Cairo,