Dascălii care au susţinut examenul de titularizare, dar nu au reuşit să prindă un loc la catedră, trebuie să-şi revalideze, astăzi şi mâine, fişele de înscriere. Tot în această perioadă se depun şi dosarele pentru detaşare în interesul învăţământului, detaşare la cerere şi suplinire.
Revalidarea fişelor de înscriere şi depunerea dosarelor se face la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, între orele 9.00-14.00. Peste două zile, în data de 5 august, vor avea loc probele practice/orale în profilul postului.
Vezi AICI graficul de desfăşurare al probelor practice!
Organizarea la nivel judeţean a concursului pentru suplinire calificată va avea loc în data de 6 august, la Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” Deva, începând cu ora 9.00. Testarea constă în susţinerea unei probe scrise şi a unui interviu. Afişarea rezultatelor finale, după înregistrarea eventualelor contestaţii, va avea loc în 10 august.
Vezi AICI lista posturilor vacante şi rezervate!
Din cauza ocupării posturilor în etapele anterioare, comisia de mobilitate de la nivel judeţean a decis să nu organizeze concurs de suplinire calificată la disciplinele limba şi literatura română, consiliere psihopedagogică, istorie şi geografie.