Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sălaj: Asistenţa socială acordată de parohii, la raport

Publicat in Adevarul, marți 3 august 2010 ·

Administraţia judeţeană finanţează serviciile de asistenţă socială acordate de serviciile acreditate de pe lângă parohii. Lucrătorii sociali acordă servicii de îngrijire pentru vârstnici, persoane cu dizabilităţi şi copii în situaţie de risc. Consilierii judeţeni au lărgit cercul de beneficiari cu tinerii cu Sindrom Down.

Consiliul Judeţean Sălaj finanţează proiectele de asistenţă socială acordate de unităţile de cult. În anul 2010 sunt finanţate 24 de parohii. Suma alocată din bugetul judeţului este de 497 mii lei.

„În cadrul Programului au fost depuse 24 de proiecte, de către tot atâtea unităţi de cult din judeţ care au îndeplinit condiţiile de eligibilitate. Acestea au solicitat finanţarea activităţilor de asistenţă socială prestate de 54 de lucrători sociali, pentru un număr de 418 beneficiari. Toţi cei 54 de lucrători sociali sunt absolvenţi ai unor cursuri de formare”, a declarat Laura Opriş, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Sălaj.

Lucrătorii sociali acordă sprijin şi îngrijire primară persoanelor din comunitate aflate în situaţie de risc: vârstnici, persoane cu dizabilităţi, copii şi tineri cu nevoi speciale etc.. Serviciile se acordă la domiciliu, în centre de zi sau cantine sociale.

Administraţia judeţeană alocă 767 pentru un lucrător social (cinci beneficiari), 1.533 lei pentru doi lucrători sociali (15 asistaţi) şi 2.300 lei pentru trei posturi (20 de asistaţi). În suma respectivă sunt incluse indemnizaţia lucrătorului social şi contribuţiile aferente postului, după spusele purtătorului de cuvânt.

Bolnavii cu Sindrom Down incluşi în program

Recent, programul a fost modificat, fiind incluse printre posibilii beneficiari şi organizaţiile nonprofit care acordă servicii de asistenţă socială tinerilor cu Sindrom Down.

Primul beneficiar de acest gen este Asociaţia Down Sindrom din Cehu Silvaniei care solic

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri prezidenţiale pe judeţe. Fiefuri PNL, câştigate de Călin Georgescu. Ciolacu are 16 judeţe, Lasconi - Capitala şi 4 judeţe

Mediafax acum 32 minute
Alba, Arad, Sibiu, Constanţa, Prahova sau Suceava, judeţe unde PNL nu prea avea probleme în a câştiga alegerile, au votat, la scrutinul prezidenţial de duminică, 24 noiembrie, în favoarea lui Cplin Georgescu. Judeţele câştigate de Călin Georgescu su

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 4 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 7 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 7 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 7 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Rezultat neverosimil în fieful lui Ilie Bolojan: Cel mai votat candidat a fost Kelemen Hunor. Pe cât a ieșit Ciucă

HotNews acum o ora
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, este cel mai votat candidat la preşedinţie în primul tur de scrutin în judeţul Bihor, al cărui președinte de Consiliu este liberalul Ilie Bolojan. Nicolae Ciucă se situează abia pe locul al patrulea în acest judeţ, fiind

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 5 ore
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 9 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 6 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 7 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

2°/6°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°