Contextul în care a fost scrisă epistola a fost următorul. În 2002, prin decizia unui juriu condus de Adrian Marino, Asociaţia Scriitorilor Profesionişti din România a decis să acorde Marele premiu pe anul 2001, ex equo, lui Matei Călinescu (pentru vol. Despre I.P. Culianu şi M. Eliade) şi mie (pentru vol. Imaginea evreului în cultura română). Înainte de acest moment, Marino găsise diverse prilejuri să mă încurajeze, ştiind că lucrez la acest studiu cu subiect delicat, cvasitabuizat în societatea românească. A făcut-o, de pildă, participând la o conferinţă pe acest subiect, ţinută de mine în octombrie 1997, la Universitatea din Cluj.
Pe lângă motivaţia oficială a acordării premiului ASPRO, semnată de Adrian Marino şi transmisă presei, preşedintele juriului a simţit nevoia să îmi trimită şi o scrisoare particulară prin care îşi justifica opţiunea pentru premierea cărţii. Adrian Marino îşi încheia astfel epistola către mine, datată 9 septembrie 2002: Am citit cu mult interes Imaginea evreului, extrăgând din ea o serie de informaţii utile. ( ) Seriozitatea studiului dvs. este în afară de orice discuţie. În contrast cu Ťfoiletonisticať publicistico-literară, care ne menţine într-o stare de minorat cultural endemic.
Atunci, nu am înţeles prea bine acest pasaj epistolar şi nici nu i-am dat prea mare atenţie. Astăzi, înţeleg că paragraful ascundea o capcană şi că era un fel de laudă otrăvită, cum a definit I.P. Culianu exerciţiile de admiraţie, semnate de Emil Cioran (Studii româneşti II, 2009, p. 232). Cu alte cuvinte, sub aparenţa laudelor formulate la adresa studiilor mele, Adrian Marino dorea, de fapt, să critice foiletonistica sau eseistica practicată, chipurile, de intelectuali apropiaţi mie, probabil cei din jurul revistei 22 şi din Grupul pentru Dialog Social.
În prezent, această confruntare, sterilă după părerea mea, a fost abuziv in
