Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ecoterm în faliment?

Publicat in Buna ziua Fagaras, marți 3 august 2010 ·

Situaţie fără precedent la Ecoterm. Regia este pe cale să intre în faliment din cauza datoriei pe care o are de achitat către Direcţia Generală a Finanţelor Publice. Totuşi, la rândul ei, Regia Autonomă are de recuperat de la Guvern nu mai puţin de 2 milioane de lei. În tot acest amalgam, cel mai mult de suferit vor avea făgărăşenii. Şi asta pentru că, din toamnă este posibil ca subvenţia de la stat să fie eliminată, iar preţul gigacaloriei să explodeze pur şi simplu.

Incapacitate de plată

Ecoterm RA Făgăraş este pe cale să intre în faliment, fiind în incapacitate de plată. Aceasta în principal din cauza datoriei de peste 2 milioane de lei pe care Guvernul României o are de achitat către regie şi a celei de 1 milion de lei de încasat de la Consiliul Local. Şi pentru că banii nu au mai venit, regia este, la rândul ei, datoare cu peste 1 milion de lei către Direcţia Generală a Finanţelor Publice. În cazul în care Ecotermul nu va achita această datorie, există posibilitatea de a i se pune sechestru pe conturi.

Însă cuantumul datoriilor nu se opreşte aici. Mai mult, regia de termoficare mai are de plătit alte 1,8 milioane de lei către furnizorul de gaz. În total, Ecoterm are datorii de peste 3 milioane de lei.

Întâlnire ratată

În acest sens, consilierii locali s-au întâlnit săptămâna trecută într-o şedinţă ordinară, pentru a găsi o soluţie de ieşire din această situaţie. Însă în mapa consilierilor nu se afla nicio înştiinţare cu privire la situaţia Ecoterm. „Cum să ne întâlnim şi să discutăm dacă în mapele noastre nu e nimic despre situaţia Ecoterm? Noi de ce ne-am întâlnit atunci aici? Să discutăm cum să ajutăm Ecoterm, dar fără niciun act care să ne arate în ce situaţie este Regia. Am cerut directorului Dumitru Şandru să ne prezinte o situaţie clară cu datoriile pe care le are, cu angajaţii pe care îi are, cu făgărăşenii branşaţ

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Atac masiv cu drone asupra Kievului. Cel puțin o persoană a fost rănită

Adevarul acum o ora
Un "atac masiv" cu drone ruseşti a avut loc luni asupra Kievului şi a făcut cel puţin un rănit, au transmis autoritățile ucrainene.

Evaluarea Națională 2025 începe azi cu examenul la Limba română. Ce trebuie să știe neapărat elevii și părinții

HotNews acum o ora
Evaluarea Națională 2025 începe astăzi, 23 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Elevii au la dispoziție două ore, între 9:00 și 11:00, pentru a rezolva subiectele. Accesul în sălile de examen se face între 8:00 și 8:30. HotNews.ro v

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 12 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 9 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

Începe Evaluarea Naţională

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Elevii care au terminat clasa a VIII-a intră de astăzi în Evaluarea Naţională, prima probă fiiind cea scrisă la Limba şi Literatura Română. Proba începe la ora 09:00, iar candidaţii trebuie să ajungă la centrul de examen între orele 7:30 şi 8:30, să

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum 8 ore
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

Autocar răsturnat pe A2 - Un băiat de 9 ani a fost în stop cardiac şi e în stare foarte gravă la ATI la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală. Un altul are politraumatisme, e relativ stabil / 5 copii cu traume minore, unul rămas sub observaţie-FOTO

News.ro acum 30 minute
Un băiat de 9 ani, victimă a accidentului produs duminică seară pe autostrada A2, în judeţul Călăraşi, a fost în stop cardiac şi a răspuns foarte greu manevrelor de resuscitare, starea sa fiind foarte gravă, iar un alt băiat are politraumarisme, sta

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 11 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 11 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

Parlamentul iranian a aprobat ÎNCHIDEREA strâmtorii Ormuz. Decizia finală este a Consiliului de Securitate

Gandul acum 7 ore
Ca urmare a atacului Statelor Unite asupra asupra instalaţiilor nucleare iraniene, parlamentul din Iran a aprobat închidere strâmtorii Ormuz. Decizia finală va fi luată de Consiliului Suprem de Securitate Naţională al Iranului. După ce parlamentul i

Vremea

București
acum

20°
lun.

17°/33°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

20°/29°
mie.

21°/27°
joi

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

14°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
Timisoara
acum

15°
lun.

14°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°