Brian Battistone este un jucător de tenis în vârsta de 31 de ani care s-a hotărât să revoluţioneze lumea tenisului. Cotidianul Marca prezintă într-un reportaj povestea americanului care a decis să revină în lumea sportului alb pentru a promova un nou timp de rachetă, cu mâner dublu.
Beneficiile acestei invenţii sunt foarte multe. În primul rând îmbunătăţirea considerabilă a vitezei serviciului, iar consumul de energie este împărţit egal între cele două părţi ale corpului.
Brian face pereche la dublu cu fratele său Dan iar de când folosesc acestă rachetă numită "The Natural", performanţele lor lor s-au mărit considerabil.
Invenţia se găseşte pe piaţa în doua variante, adica două feluri de mâner, a vândut la prima sa apariţie şapte bucăţi şi costă 200 de dolari.
Faptul că foloseşte acest nou tip de rachetă nu este singurul lucru inedit despre Brian. Americanul are un stil absolut deosebit de a servi. "Servesc ca un jucător de volei, mă pot propulsa cu ambele picioare şi servesc constant cu peste 220 de km/h, mult peste ce reuşeam înainte", spune tenismenul care a avut primul contact cu noua rachetă în 2007.
Federaţia Internaţională a omolagat acest tip de rachetă, aşa că orice jucător din circuitul profesionist o poate folosi.
Vezi aici cum serveşte americanul: