Cu toate astea, sondajele ar trebui să dea ceva mai mult de gândit minţilor prea înfierbântate de bucuria prăbuşirii PDL. E drept, 50,6% dintre români vor demiterea guvernului, dar doar o treime dintre aceştia optează pentru opoziţie, în diferite formule. Numai 18% doresc un Cabinet condus de PSD, 10,2% unul condus de PNL şi 2,9% de o combinaţie între cele două partide. Iată ceva ce mogulii şi ciracii televizaţi nu spun! Neplăcut, nu-i aşa? Mai ales când sondajul este comandat de însuşi marele Nistorescu. Cifrele referitoare la alegerile parlamentare arată că, de fapt, 60,7% dintre români nu optează pentru niciunul dintre partidele existente. Premierul şi preşedintele sunt primii loviţi de „neîncredere“, dar liderii Ponta şi Antonescu ţin şi ei aproape cu procente ce sar de 50%. Cam aşa arată apetitul românilor pentru actuala clasă politică, pentru partidele îmbătrânite în rele şi tinerele ei speranţe cu veleităţi de alternativă.

Situaţia ar trebui să oprească şuvoiul de şampanie undeva la gura sticlei. Decredibilizarea întregii clase politice, despre care se discută fie cu spume la gură, fie cu indiferenţă autosuficientă, este o realitate măsurabilă, chiar cu instrumentele adversarilor.

La fel este şi nevoia unei reale alternative, imposibil de găsit în actuala configuraţie - doar 28,2% au încredere în capacitatea de guvernare a partidelor din opoziţie. Ce-i de făcut? Teoretic, ţinând cont şi de experienţa altor ţări din Estul Europei, apariţia unor partide şi guverne noi de centru-dreapta. În 2007, Partidul Liberal Civic polonez a câştigat postul de premier, iar acum pe cel de preşedinte. În Slovacia, a apărut un partid liberal nou, care s-a aliat cu formaţiunea maghiaro-slovacă şi creştin-democraţii pentru a da guvernul şi prima femeie-premier. Anul trecut, în Cehia, Partidul Liberal, proaspăt creat, a reuşit formarea guvernului împreună cu conserva