Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ilyeş: "Steaua va pleca de la Braşov cu coada între picioare"

Publicat in Adevarul, marți 3 august 2010 ·

Mijlocaşul echipei FC Braşov, Robert Ilyeş, a declarat că nu se teme de meciul de sâmbătă, cu Steaua, considerând că el şi coechipeirii lui pot face ca formaţia stelistă să plece "cu coada între picioare".

"Respectăm Steaua, dar nu ne speriem de ei. Este treaba lor cu ce gânduri vin la Braşov, dar noi e clar că ne dorim să câştigăm. Vine Steaua la Braşov, şi ce? Vine, joacă, şi pleacă cu coada între picioare, aşa cum au plecat şi sperăm că vor mai pleca şi alţii de aici au o echipă bună, însă şi noi avem un moral foarte bun, jucăm acasă, vom avea un stadion plin alături de noi şi nu ne va interesa nimic altceva", a afirmat Ilyeş.

Ilyeş este de părere că în acest moment Steaua nu este o echipă atât de omogenă încât să te temi că vine şi te bate cu 3-4 la zero. "Este adevărat, Steaua e Steaua şi mereu a fost o echipă bună, dar nu sunt ei acum atât de omogeni încât să zici că gata vin şi te bat cu 3-4 la zero. Avem noi ac şi de cojocul lor, chiar dacă nu îl mai avem în echipă pe Tavi Abrudan, cel care a fost mai mereu naşul Stelei. Avem un alt naş acum, pe Chipciu, care este într-o formă excelentă şi care poate face o surpriză plăcută. Ne dorim mult pre amult să facem un meci bun, ca să nu reuşim acest lucru. Nu putem spune că ne-ar mulţumi un rezultat de egalitate, chiar dacă jucăm cu Steaua. În acest moment mi-e greu să spun dacă Steaua este sau nu principala favorită la titlu, pentru că au trecut doar două etape. După părerea mea, după zece etape se mai aşează lucrurile şi poţi spune cine se bate sau nu la titlu cu şanse reale", a spus Ilyeş.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procedură în premieră la Spitalul “Babeș” Timișoara, pentru investigarea intestinului subțire

Timpolis acum 34 minute
Sursă foto: Spitalul „Victor Babeş” Timişoara Spitalul de Boli Infecţioase și Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babeș” Timișoara anunţă că realizează investigaţii ale intestinului subțire, în premieră, printr-o capsulă endoscopică.   Potrivit medicilor

Donald Trump, noi declarații în favoarea Rusiei: Moscova are „cărțile în mână”

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a afirmat că Moscova are "cărţile în mână" în negocierile menite să pună capăt războiului din Ucraina, subminând şi mai mult speranţa Kievului de a vedea Washingtonul apărându-i interesele, informează joi AFP. Ruşi

Volodimir Zelenski se întâlnește cu trimisul lui Donald Trump, după un adevărat război al declarațiilor dintre cei doi președinți

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, urmează să-l întâmpine joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost dur criticat de omologul său american, Donald Trump, care l-a etichetat drept „dictator”. Liderul ucrainean, ale cărui p

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 11 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

FCSB joacă joi cu PAOK pentru calificarea în optimile Ligii Europa. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1. Meciul se dispută pe Arena Naţională

News.ro acum 4 ore
FCSB joacă, joi seară, cu formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, în returul play-off-ului Ligii Europa. Meciul se dispută pe Arena Naţională, de la ora 19.45. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1, la Salonic. Meciul va fi arbittrat de o brigad

Trump spune că va resuscita acordul cu Ucraina privind mineralele rare, altfel lucrurile nu îl vor face pe Zelenski „prea fericit”

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Donald Trump a declarat că secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a fost tratat „destul de nepoliticos” în timpul unei vizite recente la Kiev, unde o afacere cu minerale rare a fost respinsă de Ucraina, relatează CNN. Trump a declarat c

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 13 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

Extrageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc joi, 20 februarie

Adevarul acum 2 ore
Joi, 20 februarie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 16 februarie, Loteria Română a acordat 35.588 de câştiguri în valoare totală de peste 2,24 milioane de

Dinamica relațiilor de muncă în 2025: principalele priorități pentru echipele in-house

HotNews acum o ora
Nu există multe domenii juridice pe piața românească care să treacă în fiecare an prin schimbări atât de revoluționare precum dreptul muncii. În ultimii trei ani, apetența legiuitorului nostru de a reglementa și suprareglementa chestiuni precum evit

Vremea

București
acum

-2°
joi

-10°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-6°
joi

-6°/1°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

-3°
joi

-3°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°