Nu spun ca adevarul nu trebuie dat la iveala, spun doar ca ar fi bine sa fim mai precauti in formularea verdictelor de vinovatie. Al. Paleologu, Adrian Marino si altii ca ei, a caror viata a fost frinta la jumatatea drumului, nu pot imparti aceeasi "boxa a acuzatilor" cu securistii notorii, care, culmea romanismului, ies imaculati din dosarele de la CNSAS. Exista carti a caror cutremuratoare incarcatura confesiva le scot din sfera esteticului, pe care nu mai avem dreptul sa il absolutizam, ci sa-l dibuim in tensiunea mentinerii la cote inalte a unor principii morale, etice, care slujesc adevarul, iar nu fandoseala alexandrina. Arhipelagul Gulag, reconstituirea lui Soljenitin, este printre titlurile pe care nu as ezita sa le numesc printre marile opere ale omenirii. E vorba de o carte care a schimbat fundamental istoria si modul Occidentului de a se raporta la o realitate pe care o idealiza, in necunostinta de cauza. Din aceeasi familie fac parte si memoriile Nadejdei Mandelstam, adunate sub titlurile graitoare Fara speranta si Speranta abandonata. Sotia marelui poet Osip Mandelstam, autoarea incearca sa isi asume moartea sotului in lagarul sovietic, ca urmare a unui comportament demn, ce echivala cu simpla conservare a personalitatii, a unor principii de onoare. Cartile sale se numara, astfel, printre cele care au reusit sa zdruncine credulitatea unui Occident care inca mai credea, superficial, in miracolul comunismului. Or, invatam de la acesti curajosi scriitori, care joaca rolul unor constiinte nepatate, comunismul nu are nimic de a face cu utopia propagandistica, ci cu absurdul devenit norma. Rememorind prestatia morala de o nestirbita verticalitate a lui Osip Mandelstam, consoarta indoliata aduce in prim-plan o problema de prima importanta: aceea a martiriului unor scriitori nu indepartati de genialitate, cum ar fi amintitul poet sau Velimir Hlebnikov, unul dint