FC Braşov -
„U” Cluj 3-1(1-1)
Au înscris: Ilyeş (29), C. Ionescu (60), Chipciu (71) / C. Niculescu (45+2).
Stadionul: Silviu Ploieşteanu. Timp: ploios. Teren: umed, dar bun. Spectatori:1000.
FC Braşov: Mincă – I. Voicu, Oros, Ad. Rusu, C. Ionescu - Chipciu (85 Mateiu), Ilyeş, Cristescu, Jose Williams - Hadnagy (79 Martinovici), V. Badea (Năstăsie). Antrenor: Daniel Isăilă.
Universitatea: Boşneag - Buhuş (79 Unguruşan), D. Munteanu, Izvoranu, Belosevici - Delgado, Balde (46 Reinaldo), Boştină, Acosta - Nachado (75 Lemnaru), C. Niculescu. Antrenor: Marian Pană.
Arbitrii: Sebastian Colţescu (Craiova). Asistenţi: Ionel Popa (Paşcani), Florin Păunescu (Rm. Vâlcea). Cartonaşe galbene: Năstăsie (68), Chipciu (71), Martinovici (85) / Buhuş (28), C. Niculescu (37), Izvoranu (67), Acosta (75), Unguruşan (88).
Norii negrii care s-au abătut asupra oraşului de la poalele Tâmpei şi apoi ploaia torenţială au făcut ca tribunele stadionului Silviu Ploieşteanu să fie puţin populate la primul meci oficial al sezonului al „stegarilor” în compania „studenţilor” de pe Someş. Cele două combatante se prezentau cu situaţii diferite. În timp ce braşovenii veneau după o victorie obţinută în deplasarea de la Tg. Mureş, universitarii veneau învinşi de către Steaua. Ambele ţinteau victoria pentru a nu se îndepărta de plutonul fruntaş. Ambele veneau cu formaţii refăcute aproape din temelii. Clujenii prezentau o serie întreagă de foşti jucători dinamovişti, care mai evoluaseră împreună la formaţia bucureşteană. Câştig de cauză au avut braşovenii, care au controlat mai mult jocul, au avut o posesie superioară faţă de echipa clujeană care nu a avut nici o situaţie grea pentru poarta apărată de Mihai Mincă.
„Stegarii” au început bine meciul, dominând încă din primele minute. Attila Hadnagy în min. 3, talonat de Acosta trimite de puţin pe lângă po