Comisarii Gărzii Financiare, secţia Constanţa au demarat activitatea de verificare a operatorilor economici cu activitate sezonieră pe litoral. În principal controalele au avut vizat fiscalizarea tuturor veniturilor, eliberarea bonului fiscal reprezentând o prioritate.
Astfel, în săptămâna 23 - 31 iulie a fost suspendată activitatea pentru 43 operatori economici care au activitate pe litoral, s-au aplicat amenzi în valoare totală de 1.156.200 lei şi s-au confiscat sume şi bunuri de peste 10.627 lei.
În luna iulie a fost suspendata activitatea pentru 109 puncte de lucru, s-au aplicat amenzi în valoare totală de 3.845.347 lei şi s-au confiscat sume şi bunuri de 256.001 lei.
Şi în perioada imediat următoare, până la sfârşitul sezonului estival, comisarii Gărzii Financiare vor continua verificările pe linia respectării legislaţiei privind dotarea şi utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale.
Comentarii (1) Nota Redactionala : Aproximativ 40 de miliarde de lei vechi. Nu patru. anunta abuz voteaza impotriva voteaza pentru
Voturi: +0 Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Comisarii Gărzii Financiare, secţia Constanţa au demarat activitatea de verificare a operatorilor economici cu activitate sezonieră pe litoral. În principal controalele au avut vizat fiscalizarea tuturor veniturilor, eliberarea bonului fiscal reprezentând o prioritate.
Astfel, în săptămâna 23 - 31 iulie a fost suspendată activitatea pentru 43 operatori economici care au activitate pe litoral, s-au aplicat amenzi în valoare totală de 1.156.200 lei şi s-au confiscat sume şi bunuri de peste 10.627 lei. @N_P