Un alexăndrean de pe strada Al. Ghica a blocat alimentarea cu apă rece a tuturor blocurilor din zona în care locuieşte după ce, aseară, a încercat să repare singur o defecţiune în propriul apartament.
De dimineaţă, directorul Apa Serv, Adrian Băzăran ne-a spus că instalatorii lucrau pentru remedierea defecţiunii, dar până la 12.00, locatarii blocurilor de pe Al. Ghica, precum şi cei din V-uri nu aveau încă apă. Situaţia a fost cu atât mai gravă cu cât astăzi temperaturile au depăşit limita de caniculă.
„Am auzit că a venit cineva aseară şi a umblat jos la subsol şi de atunci nu mai avem apă. Am observat că nu mai curge apă la robinet la ora 5.00 şi de atunci până acum nu s-a remediat nimic”, ne-a spus Lenuţa Hobjilă, locatară din blocul 714 FG. „De la două noaptea nu mai avem apă. Am cumpărat apă plată ca să facem cafea şi să ne spălăm şi apă minerală ca să bem. Avem bidoanele aici. La baie, la toaletă, ce să mai zic, e dezastru, încercăm să ne ducem cât mai rar”, a explicat şi Emilia Albu, o altă locatară.
Contactat telefonic, administratorul blocului 714, Ilie Siteavu, ne-a spus că vinovat pentru întreg incidentul este un Gheorghe Matei, un locatar de la scara G. „A avut o defecţiune şi a considerat că o poate repara singur. Din greşeală a atins o conductă şi nu a mai putut să oprească apa din casă. A chemat un băiat şi m-am dus şi eu. Eu le-am spus să cheme pe cineva de la Apa Serv sau să facă sesizare la dispecerat, dar nu a vrut, că mai era şi cam băut. S-au dus la subsol şi acolo era să moară că a spart un robinet. Au oprit coloana principală care alimenta toată strada Alexandru Ghica şi V-urile”, ne-a spus administratorul.
Reporterii „Adevărul de Seară” au încercat să stea de vorbă şi cu Gheorghe Matei dar, după cum ne-au prevenit vecinii, acesta nu ne-a răspuns la uşă.