Autobuzul destinat pentru traseul 9 - spre Parcul Natural Comana - din programul de "turism ecumenic" al MDTR şi RATB a tras la peron fix la 8:30. Când ar fi trebuit deja să plece. Oamenii, în majoritate pensionari, l-au umplut repede, ca şi pe cel care pleca spre Mănăstirea Ciorogârla şi care trăsese lângă el. Inevitabil, câţiva au rămas în picioare - "Nu vă supăraţi, păi şi noi? Mergem în picioare până acolo?!?", întrebau nedumerite câteva bătrâne. Şoferul ridica din umeri. Abia în Ghencea, la prima oprire, s-a mai adăugat un autobuz la traseu.
Până la Adunaţii Copăceni, drumul a fost lin. În autobuz bătea toaca şi cânta în difuzoare un cor bisericesc. Din faţa noastră a început să vină un miros de parizer, semn că uneia dintre pasagere deja i se făcuse foame. Şoferul a ratat ieşirea din drumul principal spre Comana, dar ne-am zis că poate ştie el o scurtătură. S-a întors înapoi după vreo 2 kilometri. Omul nu mai făcuse niciodată traseul şi cică l-a păcălit GPS-ul.
Şi-a început aventura turistică. Drumul spre primul popas "ecumenic" - Biserica Sf. Gheorghe Brăniştari - nu era de fapt un drum, ci o uliţă. Pietruită probabil cândva, acum plină de gropi şi de praf. În faţa porţilor, mamaile îşi făceau cruce la vederea autobuzului. Probabil că prin sat n-a trecut niciodată vreo RATA. Stomacul ni se revoltă. Bine că n-am apucat să mâncăm de dimineaţă. Biata tanti care tocmai înghiţise parizerul!
Oare cum o fi pe uliţa asta când plouă? Sau când ninge... S-or anula cursele ecumenice în caz de vreme rea? Gata. S-a oprit! Nu vedem nici o biserică. "E-aicea! După colţ!", zice şoferul autobuzului.
O luăm prin colb până acolo. E o bisericuţă mică, de sat, ne imaginăm că foarte veche. Ne imaginăm, pentru că nu-i nimeni acolo să ne certifice asta. În biserică sunt doar două femei din sat. Preotul e plecat "la Crucea, că a fost chemat", iar în p
