La 26 iulie a.c., trei ziare occidentale – New York Times, The Guardian, Der Spiegel – publicau, via Wikileaks.org, extrase dintr-o imensă cantitate de documente secrete acoperind operaţiuni ale armatei americane desfăşurate în Afganistan, între ianuarie 2004 şi decembrie 2009. Aproape 92.000 de documente clasificate ajungeau astfel, la începutul săptămânii trecute, în piaţa publică globală - practic cea mai mare scurgere din istorie. Cine parcurge aceste adevărate „jurnale de război“ găseşte „un peisaj foarte diferit faţă de cel cu care deveniserăm familiarizaţi. (...) un conflict brutal, dezordonat şi confuz, în contrast cu imaginea ordonată şi sterilizată, conturată prin comunicatele oficiale pentru public“, titra The Guardian în editorialul care prefaţa „bomba mediatic㓠– o imagine neretuşată, dezbrăcată de orice sensibilitate şi lipsită de fard a conflictului din Afganistan.

Sentimentul, atunci când citeşti reacţiile care au invadat blogosfera, presa online şi cea vizuală, şi care aparţine preponderent adversarilor declaraţi ai campaniei din Afganistan, este acela al unei certitudini, al unei siguranţe suverane – „acum ştim“. Nu e loc de îndoială. Verdictul este clar: direcţia este greşită. Înainte existau doar bănuieli. Astăzi ne aflăm în faţa unor adevăruri revelate. O campanie considerată, în 2001, ca fiind în legitimă apărare şi necesară s-a transformat, 9 ani mai târziu, într-un război opţional. Atitudinea se explică prin faptul că atunci erau în joc interese considerate vitale (înlăturarea unui statu-quo devenit imposibil de tolerat, datorită celor două branduri notorii - talibanii şi Al Qaeda), însă, acum costurile economice imense nu se mai justifică. Interesant este că întreg episodul, consumat la începutul săptămânii trecute, reactivează, în imaginarul colectiv, memoria celebrelor Pentagon Papers, care, la începutul anilor 70, aveau să facă