În România, dreapta este la putere de şase ani. Trecătoarea alianţă PDL+PSD (Guvernul Boc 1) este un episod fără altă semnificaţie decât a reuşitei PSD de-a sabota orice reformă. Dar, în mare, dreapta are puterea de şase ani în România. Nu se poate spune că acea parte din electorat care a votat şi revotat la dreapta este lipsită de răbdare. Să reluăm: dreapta este la putere de şase ani, iar acţiunea ei de până acum nu pare să fi fost decât continuarea politicii de spoliere a ţării pe scară mare iniţiată de regimul de stânga Iliescu / Năstase din anii 2000-2004 (nu mai vorbesc de Guvernul Văcăroiu, acesta e preistorie, deja).
Si mai interesant este că o parte dintre gânditorii dreptei se proclamă conservatori. Eu cred că singurii conservatori consecvenţi din ţara noastră sunt cei ai partidului domnului Dan Voiculescu, nimic altceva decât avangarda PSD. Ei chiar vor să păzească ceea ce există, adică privilegiile nomenclaturii care s-a găsit în rândurile din faţă în 1989 şi a pus mâna pe resturile averilor PCR şi pe capitalurile Securităţii. Altminteri, ce ar voi să păstreze conservatorii noştri? Ce reforme sunt ei gata să accepte, dar numai cu condiţia să fie servite cu linguriţa, într-un ritm extrem de scăzut? E interesant că domnul Băsescu, cel care a deraiat PD din Internaţionala socialistă împingându-l pe linia populară, şi-a făcut un program de Reformă a statului.
Rezultatul unei evaluări la şase ani: fiscul nu reuşeşte să colecteze dările, contrabanda e în floare, reţeaua feroviară se degradează pe zi ce trece, spitalele sunt muribunde, abandonul şcolar e la ordinea zilei. Naţionalism? Dacă dispreţul pentru patrimoniul genetic, adică nonşalanţa cu care sunt tratate resursele naturale de inteligenţă ale acestui popor reprezină o expresie a iubirii de patrie, atunci eu mă predau.
Calea creştin-democrată este o fantezie tot atât de ciuf
