Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a SSIF Bforex Global Trading, după ce a constatat nereguli în urma unor investigaţii derulate asupra activităţii societăţii, potrivit unui comunicat al CNVM. Societatea a intermediat tranzacţii spot cu perechi valutare realizate în numele şi pe contul clienţilor săi pe o platformă de tranzacţionare administrată de o societate dintr-un stat nemembru, operaţiune care nu se încadrează în obiectul exclusiv de activitate al societăţilor de servicii de investiţii financiare, conform sursei citate.
Potrivit Agerpres, din informaţiile regăsite în cadrul documentelor utilizate în relaţia cu clienţii, a rezultat că societatea a prezentat clienţilor pentru care a intermediat tranzacţionarea perechilor valutare pe platforma administrată de o societate dintr-un stat nemembru informaţii eronate, incomplete, ambigue şi care induc investitorului ideea că aceste operaţiuni sunt supravegheate şi reglementate de CNVM, contrar prevederilor legale.
Prin contractele încheiate cu alte entităţi, societatea nu a respectat prevederile privind pieţele reglementate şi sistemele alternative de tranzacţionare.
Totodată, CNVM a sancţionat persoanele fizice din cadrul societăţii, respectiv preşedintele Consiliului de Administraţie, conducătorii şi reprezentanţii compartimentului de control intern.
În 23 martie 2010, CNVM a interzis SSIF Bforex Global Trading desfăşurarea de operaţiuni cu valută spot.
A.G. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a SSIF Bforex Global Trading, după ce a constatat nereguli în urma unor investigaţii derulate asupra activităţii societăţii, potrivit unui comunicat al CNVM. Societatea a intermediat tranzacţii spot cu perechi valutare realizate în numele şi pe contul clienţilor săi pe o platformă d