Europarlamentarul Cristian Preda s-a prezentat, marţi, la discuţia programată cu preşedintele PDL Emil Boc. Conducerea partidului decisese că Preda trebuie să dea explicaţii după ce afirmase public că premierul este arogant şi, mai mult decât atât, că lucrează pentru PSD
După ce a ieşit de la întâlnire, europarlamentarul a ţinut să spună din start că discuţia s-a desfăşurat "în condiţii foarte amicale". "Am avut un schimb de opinii despre ce înseamnă guvernarea, despre relaţia cu celelalte partide, despre obiectivele PDL.
Premierul, care e preşedintele partidului, în această calitate ne-am întâlnit, a subliniat însă că e apărătorul unui punct de vedere potrivit căruia un partid înseamnă diversitate, înseamnă unitate în diversitate şi că e nevoie de voci diverse şi voci care să ducă diverse experienţe din societate, pentru că nu vom reuşi nici să convingem pe membrii noştri, nici pe simpatizanţi că putem să ne atingem obiectivele şi putem să şi câştigăm alegerile următoare dacă vom dispreţui publicul sau vocile din public. A fost o întâlnire foarte bună", a arătat Preda. Întrebat dacă Emil Boc i-a reproşat ceva, europarlamentarul a răspuns negativ: "Nu mi-a reproşat ceva special. Am avut un schimb de opinii despre ceea ce înseamnă guvernarea, constrângerile care apasă guvernarea. E un om tolerant. Aici e o calitate pe care o recunosc. Voi fi mai prezent în cadrul organizaţiei Bucureşti". La scurt timp după întâlnirea Boc - Preda, preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Elena Udrea, a anunţat că i-a trasat o primă sarcină acestuia din urmă: coordonarea campaniei partidului la nivelul Capitalei de atragere de noi membri, care se va desfăşura inclusiv on-line.
"Am gândit, pentru că nu am vrea să avem cheltuieli financiare importante legate de această campanie, am decis să venim cu propuneri de strategie pentru campania de promovare a PDL Bucureşti în