Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gina Maria Gună este studenta de elită a Academiei Forţelor Terestre din Sibiu

Publicat in Adevarul, marți 3 august 2010 ·

În 2007, tânăra a intrat prima la Academie şi a terminat anul acesta ca şefă de promoţie, cu media 9,84.

Perfecţionistă, extrem de ambiţioasă şi încrezătoare în propriile puteri, Gina este cea mai bună dintre cei 229 de tineri absolvenţi ai promoţiei de ofiţeri „Henri Coandă-100“, din cadrul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ din Sibiu. Tânăra a terminat specializarea „managementul economico-financiar“ şi spune că cei trei ani de studiu de la Sibiu au ajutat-o să îşi cunoască limitele. „ Deşi a fost destul de greu la început, au fost trei ani în care am descoperit ce înseamnă să fii militar, în adevăratul sens al cuvântului, şi în care mi-am descoperit limitele, care sunt mult mai sus decât credeam la început. Sunt convinsă că am făcut cea mai bună alegere, când am decis să urmez o carieră militară şi chiar mă întreb uneori cum ar fi fost ca civil, însă cred că nu mi-ar fi plăcut“, spune tânăra, care şi-a propus să fie printre cei mai buni încă de la admitere. „ Atunci când am intrat prima, mi-am spus că trebuie să rămân acolo. Am făcut acest lucru pentru părinţii mei, care sunt convinsă că sunt mândri de mine“, spune aceasta.

A terminat Liceul Militar din Alba Iulia

Convingerea de a urma o carieră militară a venit însă mult mai devreme pentru Gina, încă din timpul şcolii generale. Deşi locuia în Turnu Măgurele, aceasta s-a hotărât să se mute, după terminarea şcolii generale, la Alba Iulia, unde a făcut Liceul Militar. „Bunica îmi povestea întotdeauna că Alba Iulia este cel mai fumos şi cel mai curat oraş din România, iar eu îmi doream foarte mult să ajung acolo. Întâmplare a făcut ca, într-o zi din clasa a VIII-a, să primim la şcoală o informare cu informaţii despre mai multe licee, printre care şi cel militar de la Alba, moment în care am decis să dau acolo“, explică aceasta.

Antrenamentele i-au dat putere

Sosirea la Sibiu, o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 122. Sunt doi supravieţuitori / Avionul Jeju Air transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului

News.ro acum 21 minute
Cel puţin 122 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum o ora
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum o ora
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum o ora
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 2 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Şeful OMS „a scăpat la limită de moarte” în atacul de pe aeroportul din Yemen

News.ro acum 4 ore
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de moarte” în timp ce erau prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC. Tedros Adhanom Ghebreye

Mii de persoane protestează în Georgia, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul

News.ro acum 4 ore
Mii de protestatari georgieni au format un lanţ uman în capitala Tbilisi, înainte de o confruntare politică, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul, relatează BBC. Inaugurarea noului preşedinte - fostul fotbalist de la Manches

China va reduce taxele de import pentru unele materii prime reciclate de cupru şi aluminiu

News.ro acum 4 ore
China va reduce taxele de import pentru etan şi anumite materii prime reciclate de cupru şi aluminiu, începând de anul viitor, a anunţat sâmbătă guvernul, citat de Reuters. Ministerul Finanţelor a anunţat ajustări ale diferitelor categorii tarifare

Premierul israelian va fi operat de prostată. Benjamin Netanyahu a mai suferit o intervenție chirurgicală în primăvară

Ziare.com acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă, 28 decembrie, biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°