Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două gălăţence au jefuit o familie din Braşov

Publicat in Adevarul, marți 3 august 2010 ·

Femeia este acuzată că împreună cu o amică a furat 2.400 de lei dintr-o locuinţă. Hoaţa a fost prinsă chiar de omul a cărui locuinţă o prădase. Oamenii legii o caută acum pe complicea ei, care a fugit cu banii furaţi.

Citeşte aici pe cine au mai păcălit tinerele din Galaţi

Două tinere din Galaţi, Maria Ş., de 19 ani, şi Gabriela Ş., de 22 de ani, sunt cercetate de poliţiştii braşoveni după ce au intrat în casa unor pensionari din Braşov şi au furat suma de 2.400 de lei.

Cu un plan bine pus la punct, femeilor nu le-a fost foarte greu să intre casă şi să îi lase pe proprietari fără economiile făcute pentru reabilitarea termică a blocului. „Suspectele au sunat la interfon şi au intrat în casa unor bătrâni, sub pretextul că vând produse igienico-sanitare ce făceau parte dintr-o campanie promoţională de distribuţie gratuită. În timp ce una dintre ele făcea o demonstraţie a produselor, în baie, cealaltă a sustras din sufragerie suma de 2.400 de lei", a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, comisarul şef Liviu Naghi.

Odată ce s-au văzut cu banii, femeile au plecat. Numai că proprietarul casei, Ioan Bulgaru, de 76 de ani, şi-a dat seama că a fost păcălit şi a fugit pe casa scării, după hoaţe. A reuşit să o prindă doar pe tânăra de 19 ani, cealaltă reuşind să fugă cu banii.

„Am auzit un zgomot pe scară şi l-am vpzut pe vecinul meu cum striga să o prindem pe hoaţă. Eu merg foarte greu şi nu am reuşit să o văd la faţă pe tânără, dar am auzit de la vecini că a fost prinsă. Săracii vecini! Îşi strânseseră banii aceia pentru reabilitarea termică a blocului. Nici fructe nu şi-au luat anul ăsta", spune Constanţa Rizescu, de 80 de ani, vecină cu păgubiţii.

Tânăra de 19 ani a fost reţinută şi a fost prezentată instanţei cu propunere de arestare preventivă. Între timp, poliţiştii au caută şi pe complicea tinerei şi spun că este o chestiune de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vrancea - Autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, răsturnat pe DN2. Patru persoane, inclusiv un copil, rănite uşor / Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan - FOTO

News.ro acum 2 ore
Patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite uşor după ce un autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, s-a răsturnat pe Dn2, în apropierea localităţii Pufeşti, din judeţul Vrancea. Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan. ”Prin ap

Incident armat într-un supermarket din Arkansas - trei persoane ucise şi 10 rănite

Mediafax acum 14 minute
Cel puţin trei persoane au fost ucise şi 10 rănite într-un atac armat în masă la un supermarket din Arkansas vineri, potrivit autorităţilor. Suspectul a fost împuşcat de poliţie şi se află în custodie cu răni care nu îi pun viaţa în pericol, a decla

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 12 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 11 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 11 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Horoscop pentru sâmbătă, 22 iunie 2024. Favoruri sau câștiguri substanțiale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 6 minute
Berbec Vrei, nu vrei, esti in văzul lumii la finalul acestei saptamani. Este posibil sa primești invitații la evenimente cu multe persoane, care mai de care mai interesante. Esti admirat, intrebat si ți se vor solicita explicatii sau sfaturi. Aval

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 11 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 11 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 10 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Atac armat sinistru într-un supermarket din SUA. Trei oameni au fost uciși și 10 răniți

Ziare.com acum o ora
Trei persoane ucise şi 10 rănite într-un incident armat, într-un supermarket din Arkansas Un bărbat înarmat a deschis focul într-un supermarket din Arkansas vineri, ucigând trei civili şi rănind alte 10 persoane, inclusiv doi ofiţeri de poliţie, a a

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

22°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

23°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°