Vorbit cu trei-patru agenţi pe zi. Văzut două apartamente pînă-n 11,00, două după 17,00. Unele impecabile, dar imposibile din punct de vedere financiar, altele năstruşnice şi ieftine, dar care ţi-ar solicita o căruţă de bani ca să le transformi măcar în ceea ce au fost în vremurile lor bune, atunci cînd nu erau decît banale apartamente de două camere în blocuri-cutii de chibrituri. E a doua oară cînd trec prin această aventură şi ce mă amuză şi mă interesează deopotrivă este ce înţeleg oamenii prin super lux. Anul trecut, am văzut apartamente în Berceni, Militari, Drumul Taberei, Titan. Anul acesta am rămas în Titan. Dincolo de relaţiile între sectoare, există o notă comună, dată de relaţia între două acţiuni la care românii se antrenează constant: spargere – construcţie. Cămări şi debarale desfiinţate, demolarea pereţilor dintre balcon şi/sau bucătărie şi restul casei, ridicarea de tavane false, modelarea de scafe cu obligatoriile spoturi, dublarea pereţilor astfel încît să-i poţi scobi pentru a obţine firide asezonate ulterior cu floricele de plastic. Elementele cele mai „luxoase“ de anul trecut au fost acestea: un autocolant animal-print pe peretele unui dormitor din Titan, un tavan yin şi yang, alb-negru, într-un dormitor roşu dintr-un bloc în Berceni şi nişte pereţi multicolori – cînd zic multicolor zic mai mult de trei culori, în cazul în care nu s-a înţeles – într-un apartament din Militari. Încerc să-mi imaginez toate aceste finisaje sub un singur acoperiş şi recunosc că îmi este greu.

Anul acesta, în Titan, lucrurile par mai aşezate. Dar chiar şi aşa, în locuinţe modeste/decente/luxoase, tot te întrebi cum să faci să repari peretele spart între bucătărie şi living (sufragerie e forbidden, nimeni nu mai foloseşte astăzi acest cuvînt) şi să montezi uşa la loc. Între „vizionări“ am reuşit să citesc o carte proastă – sau doar foarte prost tradusă –, d