Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seara pe vale

Publicat in Dilema Veche, miercuri 4 august 2010 ·

E o seară de vară, calmă şi senină. Soarele a dispărut după deal, dar cerul e încă luminat. Să mai fie vreo jumătate de oră pînă la lăsarea întunericului. Mai sus, pe vale, tocmai s-a iscat o discuţie între vecini. E o zonă în care sunetul se propagă extraordinar. Poţi auzi ce vorbesc doi oameni, chiar şi de la un kilometru depărtare. Aşa i-am auzit şi pe copii cum înjurau, în timp ce-şi construiau căsuţa lor din copac. Cît erau de mici, ştiau deja de toate şi îşi exersau repertoriul acolo, în pădure. Acum, vocea Lenuţei se auzea clar:

„Nu s-o găsi, domnule, cineva să-l împuşte pe Băsescu ăsta? Auzi că iar umblă la pensii. După ce i s-a spus că e ilegal.“

„Nu e doar el de vină, e toată şleahta lui de nenorociţi“ – răspundea nea Petrică, cel venit de la Bucureşti. „Au vîndut IMGB-ul pe 15 mii... ba nu, pe o mie cinci sute de dolari. Păi, asta-i sumă să vinzi o fabrică? Şi ăia care au cumpărat, ce-au făcut? Nimic. S-a ales praful.“

„Nea Petrică, dar asta a fost mai de mult, nu-i aşa? Mie, ce fac ăştia acuma mi se pare mai rău ca niciodată. Să-i omori pe pensionari? Ia întrebaţi-o pe doamna Neli să vedeţi ce ştie. Uite-o că ne-a auzit şi a şi ieşit la poartă.“

Între timp, trăgîndu-ne sufletul, am ajuns şi noi în locul unde se purta discuţia. Doamna Neli, care şi ea a trăit la Bucureşti, s-a apropiat cu o mină atotştiutoare, lăsînd cîteva secunde de efect pînă să deschidă gura:

„Să ştiţi că ne bagă la gaze actuala conducere. O să vină un ordin pentru noi, pensionarii, să mergem cine ştie unde. Eu aşa cred. Conducerea asta, nazistă, ne pregăteşte sfîrşitul. Nu-i plac pensionarii, nu-i plac bătrînii. Poate că aşa o fi, şi noi ăştia mai în vîrstă trebuie să murim.

Ne-am trăit traiul. Poate că ne ia pensia şi ne lasă să murim aşa, fără resurse de trai. Dar ştiu că aşa, pînă să murim, vom face scandal. Dacă ne bagă la gaze, nu mai apuc

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum o ora
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Consiliul Concurenţei analizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion

News.ro acum 27 minute
Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din România. ”Consiliul Concurenţei a declanşat în această săptămână o analiză se

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum 2 ore
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

Accident grav pe autostrada A3. Un bărbat şi-a pierdut viaţa

Mediafax acum 30 minute
Accidentul s-a produs în zona kilometrului 30. Pompierii au găsit la locul accidentului un camion şi un autoturism avariate. În maşină se afla un bărbat care prezenta traumatisme incompatibile cu viaţa. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 30 de ani,

Bărbat din vestul ţării, rănit grav după ce s-a răsturnat cu tractorul

Press Alert acum 12 minute
< p> Un bărbat din localitatea Blăjeni, judeţul Hunedoara, a suferit răni grave după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat peste el, în timp ce lucra pe câmp. „Sosit de urgență la locul accidentului, echipajul SMURD al Secției Brad a consta

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 2 ore
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Bărbatul suspectat că și-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinței sale. S-au tras focuri de armă

Ziare.com acum o ora
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani suspectat că şi-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinţei sale, fiind imobilizat de către poliţişti, după ce s-au tras şi două focuri de armă în plan vertical. ”În urmă cu puţin timp, băr

Miniştrii de Finanţe din G7 vizează un acord de principiu cu privire la folosirea veniturilor generate de activele ruse blocate

News.ro acum o ora
Miniştrii Finanţelor din G7, reuniţi în Italia, urmează să pun ă sâmbătă bazele unui acord de principiu asupra folosirii veniturilor generate de activele ruse blocate în vederea ajutării Kievului, însă decizia finală urmează să fie luată la summitul

De ce Nicușor Dan înseamnă pentru bucureșteni frig și apă rece: datoriile PMB la termoficare, duse la 1 miliard de lei

Adevarul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a reușit „performanța” de a duce, în cei aproape patru ani de mandat, datoriile PMB la ELCEN, pentru termoficare, de la 250 de milioane, la 1 miliard de lei. În lipsa plății datoriilor restante, furnizarea agentului 

Vremea

București
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°