Scriam, în numărul trecut, despre cum se străduieşte Guvernul să reducă „procentual“ personalul din instituţiile culturale. Îmi imaginam vreun burtă-verde de la consiliul local care îi recomandă directorului de filarmonică să mai reducă din numărul de viori, ori directorului de teatru să pună în scenă spectacole fără decoruri, ca să nu mai aibă nevoie de maşinişti. Pe dilemaveche.ro, comentariul unei cititoare (care semnează Adriana) mă corectează: nu e nevoie să ne imaginăm nimic, chiar aşa stau lucrurile, burtă-verde e real: „El chiar vine! Există! Are nume şi CNP. În schimb, obedienţa, incompetenţa şi prostia unor directori de instituţii culturale, ajunşi ca şi ăilalţi în «foncţie», determină un exces de zel care rade mai mult decît (nu) cere blestemata de ordonanţă 63“. O altă cititoare, dna Aurelia Ghircoiaşu, e în dezacord cu afirmaţia mea că nu li se poate imputa artiştilor şi intelectualilor de azi faptul că guvernanţii de azi sînt, în mare măsură, inculţi şi incapabili; ba da, crede domnia sa, li se poate imputa, pentru că „artiştii pot fi, iar intelectualii sînt prin definiţie creatori de opinie...“.

DE ACELASI AUTOR După sfîrşitul lumii Proasta guvernare continuă Majoritatea absentă Mîndria naţională, o dată pe an Accept ambele observaţii. Ne plîngem de 20 de ani că n-avem manageri culturali. Între timp am început să avem – fie că au învăţat de la început meseria asta (cei mai tineri, care au avut ocazia să se şcolească), fie că au învăţat „din mers“ (actori, regizori, muzicieni, muzeografi, scriitori şi alţii care, vrînd-nevrînd, şi-au ridicat mînecile şi s-au apucat de treabă, adesea punîndu-şi între paranteze meseria lor de bază). Sînt destule cazuri de succes – de la teatre şi muzee pînă la festivaluri de muzică, de film, de teatru, care sînt organizate şi conduse profesionist şi au rezultate. Pe de altă parte însă, dacă privim în urmă, găs