La corturile de prim ajutor sunt tratate zilnic insolații, iar ambulanța a avut peste 370 de solicitări. Pe litoral, ieri, erau peste 130.000 de turiști, însă, similar zilelor trecute, codul roșu nu i-a speriat pe cei care au venit la mare să se bronzeze și să profite de vremea plăcută.
Meteorologii avertizeată că indicele radiaţiei ultraviolete a depăşit valoarea de 8, ceea ce înseamnă un potenţial puternic pentru deteriorarea pielii şi a ochilor. Însă, ieri, la orele prânzului, plajele erau pline. Când afară erau 37 de grade Celsius la umbră, bucureşteanul Nicolae Şchiopu (60 de ani) stătea cu nepoţii la plajă. „Doar nu ne programăm timpul liber în funcţie de avertizările meteorologilor!", spune turistul.
Însă, în fiecare zi la corturile de prim ajutor de pe plajă vin turiști care acuză dureri de cap, semne ale expunerii îndelungate la soare. „Vin cu tensiunea ridicată, deoarece nu țin cont de faptul că la orele prânzului soarele este puternic. Sunt mulți cardiaci, dar chiar și gravide sau mame cu nou născuți“, a declarat Adrian Bala, responsabil cort de prim ajutor în stațiunea Saturn. „Turiștii sunt atenționați în special la orele amiezii să se retragă la umbră, însă, în vacanță, sfaturile medicilor nu sunt ascultate“, a completat acesta.
„Expunerea excesivă la soare este deosebit de nocivă. Insolaţia, petele negre care apar pe piele ori cancerul de piele, cel mai rău cancer dintre toate - acestea sunt riscurile la care se expun turiştii", avertizează și medicul Ioana Antohi, specialist dermatolog.
Peste 370 de solicitări la ambulanță
Cadrele medicale de la Ambulanţa Constanța au avut 374 de solicitări în doar 12 ore, cele mai multe în Mamaia și Năvodari. Este vorba în mare parte de persoane cardiace care au avut probleme din cauza căldurii.
Vasile Popescu, directorul Serviciului de Ambulanță, a declarat că p