Recalcularea pensiilor de serviciu stabilite în baza unor acte normative cu caracter special se realizează conform algoritmului de calcul utilizat de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare. În timp ce unii pensionari se declară mulțumiți de faptul că o parte din pensii se vor recalcula, alții se gândesc că vor rămâne cu mai puțini bani.
Astfel, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular, pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari, pensiile de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor, pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă şi pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi, vor deveni pensii în conformitate cu Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.
„Recalcularea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, pensiilor de serviciu ale personalului diplomatic şi consular, pensiilor de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari, pensiilor de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor, pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă şi pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi, se realizează prin determinarea punctajului mediu anual, şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând-se algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi respectându-se metodologia stabilită prin hotărârea de guvern", se arată în comunicatul de presă al Casei Județene de Pensii (