Preşedintele american, Barack Obama, îşi sărbătoreşte ziua de naştere fără fetele lui. Prima Doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, şi mezina Sasha sunt în vacanţă la Marbella, în sudul Spaniei, iar Malia, fata cea mare, e în tabără.
Născut pe 4 august 1961, liderul de la Casa Albă împlineşte astăzi 49 de ani. De aniversarea sa, Obama merge acasă, la Chicago, unde va vizita uzina de automobile Ford, iar spre seară plănuieşte o cină cu prietenii.
Obama rămâne peste noapte în fosta sa locuinţă.
Cum a mai îmbătrânit un an, cel mai puternic lider de pe planetă recunoaşte că are mai mult păr alb şi că i-a încetinit metabolismul, scrie AP.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Robert Gibbs, mandatul de preşedinte vine cu o presiune fizică şi mentală enormă, însă Obama adoră cu adevărat ceea ce face.
Doritorii pot să-i transmită urările de la mulţi ani preşedintelui american pe un site special creat de Prima Doamnă, Michelle Obama.
Barack Obama se întoarce la Washington mâine seară.