Decizia Curţii Internaţionale de la Haga cu privire la declaraţia unilaterală de independenţă a regiunii Kosovo este interpretată ca undă verde pentru mişcările separatiste care urmăresc independenţa statală. Potrivit preşedintelui kosovar Fatmir Sejdiu, „decizia îndepărtează, în sfîrşit, orice dubiu pe care l-ar putea avea ţările care încă nu recunosc Republica Kosovo“.
Dar această interpretare este, în mare măsură, o iluzie a celor care doresc separarea. Avizul consultativ, necoercitiv al Curţii răspunde unei întrebări precise, adresate de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite: anume, dacă declararea independenţei este legală din punct de vedere al dreptului internaţional. Judecătorii au afirmat, pe bună dreptate, că nu există o lege internaţională care să interzică unui grup să-şi declare intenţia sau dorinţa de a forma un stat. Dar ei nu au spus nimic despre termenii şi condiţiile care s-ar aplica în situaţia de faţă – în speţă, despre actul însuşi al separării.
Într-adevăr, intenţia Curţii a fost să elimine orice dubiu în această privinţă: „Această întrebare este precisă şi specifică… nu se discută dacă regiunea Kosovo a obţinut sau nu independenţa statală“. Opinia judecătorilor europeni diferă de cea exprimată de Curtea Supremă a Canadei, atunci cînd i s-a solicitat să decidă cu privire la dreptul Québec-ului de a se separa unilateral. În acest caz, întrebarea depăşea cu mult tema unei declaraţii de independenţă; Curtea a fost întrebată dacă şi în ce condiţii ar avea Québec dreptul să se separe de Canada – conform Constituţiei canadiene sau dreptului internaţional.
Judecătorii canadieni au conchis că dreptul internaţional (şi, la fel, Constituţia propriei ţări) nu garantează un astfel de drept unilateral. După cum a subliniat Curtea Internaţională, decizia ei de săptămîna trecută nu contravine acestui aspect esenţial: „Prin întrebarea care
