Toate aceste poveşti - cu brandurile de ţară, cu târguri de turism etc.- nu sunt altceva decât episoade ale campaniei mediatice în folos propriu pentru ambiţioasa titulară a postului de la Turism.
Câteva cuvinte au făcut cariere frumoase după 1990. Nici nu e de mirare după 50 de ani de îngheţare a limbii sub zodie ideologică. Zidul de la Berlin a fost nu doar pentru oameni, dar şi pentru cuvinte. Ei bine, odată regimurile bolşevice prăbuşite, ventilaţia Est-Vest s-a restabilit, iar limba română, ca şi Lazăr, a înviat. Un exemplu este încetăţenirea cuvântului „brand", care face şi un interesant parcurs mediatico-politic, urmând mania doamnei Elena Udrea de a-l folosi când e şi când nu e cazul. Ultima dată, logo-ul dumisale cu frunza verde (că romanul e frate cu codrul, se ştie) a făcut vâlvă. Iar au ieşit la iveală lucruri dubioase. Fireşte, ne-am obişnuit deja ca în spatele oricărei achiziţii publice, a oricărei încredinţări directe sau a unei licitaţii organizate de statul român (trucată sau nu) să fie ceva putred. Trebuie să izbucnească un scandal, să apară nişte acuzaţii. Povestea de acum are, pe lângă mirosul unor bani negri şi al incompetenţei crase a unor aşa-zişi experţi, şi ceva caraghios, demn de râs. Cam aşa vine: râde ciob de oală spartă! Sau na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o! Când cifrele de turism ne dau dureri de cap prin insignifianţa lor, ne mirăm ca proştii la statistici incredibile în plină criză, anunţate de vecinii noştri de la sud de Dunăre. Vorba lu' nenea Iancu: Ce caută neamţul în Bulgaria!? Păi, ce să caute: servicii prompte, preţuri corecte, curăţenie, amabilitate, hoteluri în stare de funcţionare, drumuri bune.
Estimp, ce facem noi? Mulţumesc de întrebare, ce să facem? Cu necazurile. Bine mersi! La Shanghai, să ne maimuţărim pe o scenă. Şi aici dăm prilej de vorbe de ocară. O ţinem tot aşa, cu show-uri, cu aeroporturi, cu plimbări,
