● Morgen (România, 2010), de Marian Crişan.

Zilele astea, filmul de debut al lui Marian Crişan, Morgen, va fi proiectat, în premieră internaţională, la Festivalul de la Locarno. Probabil că va avea succes – dacă nu un premiu, atunci cronici unanim laudative, invitaţii la multe alte festivaluri şi ceva vînzări. (Nu numai că e un film bun, dar e bun în feluri care, cel puţin în rîndul criticilor, nu au de ce să nu creeze consens. Contează şi asta.) Spune povestea unui paznic de supermarket din Salonta (András Hatházi), care culege de pe drumuri un refugiat kurd (Yalçin Yilmaz) aflat în drum spre Germania. Îl duce la el acasă – locuieşte în afara oraşului, în cîmp. Iniţial îl ascunde chiar şi de nevastă-sa (Elvira Râmbu), dar treptat abandonează aceste precauţii: îl cooptează în repararea acoperişului şi în alte treburi de gospodărie, îi găseşte o slujbă la brutăria cumnatului său, ba chiar iese cu el la cîrciumă. Filmul e, în parte, despre integrarea uşoară a kurdului în comunitate – prezentată, într-un stil observaţional-obiectiv care pune în surdină, dar nu reprimă afecţiunea şi umorul autorului (născut şi crescut pînă la 14 ani în Salonta), ca o comunitate destul de relaxată. Nici măcar pe poliţiştii de frontieră nu prea îi trage inima să-l aresteze pe imigrantul ilegal – o dată pentru că e prea multă bătaie de cap şi în al doilea rînd pentru că, într-o Europă care se vrea fără frontiere, devine greu de înţeles de ce trebuie oprit un om care nu vrea decît să ajungă acolo unde e familia lui. Morgen e produs de firma lui Cristi Puiu – părintele realismului cinematografic românesc – şi una dintre calităţile sale este construcţia unei cotidianităţi solide, convingătoare. Nu există prea multă presiune în sensul vreunui deadline clar, al vreunui ceas care să ticăie puternic; unele informaţii pe care un scenariu mai clasic probabil că le-ar fi concentrat în expo