Multe companii dau veşti bune. Exportul se înviorează. Industria prelucrătoare înregistrează creşteri semnificative. Dar prea puţine şi prea firave sunt semnele de început ale relansării economice. Adevărul este că echilibrul între veniturile şi cheltuielile bugetului ţării s-a deteriorat rău de tot, iar bătălia pentru dregerea acestei imense stricăciuni ocupă întregul prim-plan al societăţii româneşti. Şi cum ţara, în 2010, nu are atât de multe resurse încât să poată lupta pe două fronturi, unul pentru însănătoşirea bugetului şi altul pentru ieşirea din recesiune, alegerea a devenit inevitabilă. Opţiunea nu putea fi alta decât susţinerea unui singur front în acest an, cel bugetar. Dacă terapia bugetară va fi eficientă, în 2011 ar putea fi atacată recesiunea.
De nenumărate ori, în dezbateri publice, am auzit rechizitorii împotriva austerităţii, însoţite de pledoarii pentru grăbirea ieşirii din recesiune prin forţarea unor deficite bugetare mari şi a unui surplus de inflaţie, care să ajute atât veniturile fiscale, cât şi creşterea economică. Desigur, cu teze populiste se poate susţine orice. Inclusiv ieşirea din recesiune începând chiar de mâine. Numai că, în nicio împrejurare, cheltuielile bugetare nu pot fi mai mari nici măcar cu un leu decât veniturile bugetare plus împrumuturile angajate de stat pentru acoperirea deficitelor bugetare. Cât despre visul efluviilor inflaţioniste, experienţa românească de mai mulţi ani la rând ne-a arătat că nu aduc decât venituri bugetare şi creşteri economice nominale, pe hârtie deci, în timp ce în realitate, pentru timp îndelungat, lărgeşte aria sărăciei şi loveşte în puterea de cumpărare a populaţiei.
Un buget bolnav obligă la un soi de dietă: tăieri de cheltuieli până la nivelul unui deficit pe care să-l accepte finanţatorii internaţionali. Sunt însă de neînţeles, în acest plan, vocile din mediul de afaceri
