Numărul beneficiarilor Planului European de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate (PEAD), care vor primi în acest an ajutoare constând în zahăr, făină, cereale şi lapte praf, ar putea creşte până la aproximativ 100.000, a anunţat, ieri, în cadrul unei şedinţe cu reprezentanţii primăriilor, şeful Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică din cadrul Consiliul Judeţean Mureş, Viorel Iosib. “E vorba de patru categorii, persoane care beneficiază de venitul minim garantat stabilit prin dispoziţiile primarilor, şomerii, pensionarii cu pensii sub 400 de lei şi categoria cu persoane cu handicap care nu sunt instituţionalizate. Am avut vreo 82.000 la nivelul judeţului (beneficiari în anul 2009 – n.r.), iar anul acesta vom depăşi evident această cifră şi probabil că ne vom apropia, nu ştiu dacă de sută (suta de mii – n.r.) – adică asta este o prognoză, nu discutăm despre cifra de la ora actuală. Prognoza are în vedere că în perioada următoare evident numărul şomerilor va creşte. Deci aceasta este categoria care are şi cu o dinamică mai mare”, a declarat Viorel Iosib, citat de Agerpres.
Numărul beneficiarilor Planului European de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate (PEAD), care vor primi în acest an ajutoare constând în zahăr, făină, cereale şi lapte praf, ar putea creşte până la aproximativ 100.000, a anunţat, ieri, în cadrul unei şedinţe cu reprezentanţii primăriilor, şeful Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică din cadrul Consiliul Judeţean Mureş, Viorel Iosib. “E vorba de patru categorii, persoane care beneficiază de venitul minim garantat stabilit prin dispoziţiile primarilor, şomerii, pensionarii cu pensii sub 400 de lei şi categoria cu persoane cu handicap care nu sunt instituţionalizate. Am avut vreo 82.000 la nivelul judeţului (beneficiari în anul 2009 – n.r.), iar anul acesta vom depăşi evident această cifră şi probabil că ne vom apropia, nu ştiu dacă