Precum Mircea Lucescu, Piţurcă mizează pe fotbalişti recunoscuţi ca petrecăreţi şi caractere dificile, dar în care vede jucători cu un potenţial enorm
Bonfim, cea mai recentă achiziţie a Stelei, a fost dat afară de la Timişoara pentru consum de alcool. Geraldo, Todorov şi Păcurar sînt alte noutăţi cu probleme de comportament
Eder Bonfim a întregit lotul "băieţilor răi" recrutaţi de Victor Piţurcă la Steaua, după reţeta de succes a lui Mircea Lucescu. Ultimul antrenor român care a cîştigat o cupă europeană, Europa League în 2009, s-a bazat în carieră pe jucători-problemă precum Dănuţ Lupu, Daniel Pancu sau turcul Sergen, pe care a ştiut de fiecare dată să-i gestioneze corect.
Dat în vileag de fani
Brazilianul recent luat de Steaua era în conflict cu conducerea lui Poli fiindcă a petrecut într-un bar din Timişoara înaintea unei partide din finalul stagiunii trecute. A stat în local pînă la 3 dimineaţa alături de colegii lui Parks şi Dede, cu toţii filmaţi şi fotografiaţi de suporteri ai violeţilor, care i-au "turnat" după aceea şefilor. Aventurile lui Bonfim în Banat nu l-au impresionat deloc pe Piţurcă atunci cînd managerul Stelei a plătit 400.000 de euro pe fundaşul dreapta de 29 de ani pe care se pregăteşte deja să-l folosească titular la Braşov, în runda viitoare. Sud-americanul trecut şi pe la Benfica nu e o excepţie printre alegerile făcute de Piţi.
Violenţă, femei, alcool
Geraldo Alves, Todorov şi Alex Păcurar au şi ei antecedente. Stoperul portughez a fost dat afară de la AEK Atena din cauza unui conflict violent avut cu propriul antrenor, care a refuzat după aceea să-l mai folosească, iar despre Păcurar, un fost antrenor a povestit că "mergea la Cluj la o fată şi pleca dimineaţa spre Tîrgu Jiu pentru antrenament. Ajungea abia cu o oră-două înaintea şedinţei de pregătire". Todorov e un caz