Lucreţia Schroth, de 74 de ani, a fost amendată de Jandarmerie, astăzi, după ce a făcut scandal pe holurile Tribunalului Timiş. Ea a ameninţat-o cu moartea pe Camelia Ţăranu, avocatul lui Sergiu Florea, sub ochii jandarmilor. "Voi depune plângere penală împotriva ei. Nu mă las intimidată şi ameninţată", a spus avocatul.
Judecătorul care i-a condamnat pe studenţii ucigaşi este bântuit de dosarul crimei de la Medicină
Lucreţia Schroth a făcut scandal la orele amiezii, după ce judecătorii Curţii de Apel Timişoara au amânat procesul. "Se amână judecata pentru 16 septembrie, deoarece o parte civilă, Căldăraş Emerich, nu a fost citată procedural", a declarat preşedinta completului de judecată, Anca Nacu.
"Căldăraş Emerich este fratele soţului meu. El nu poate să vină aici la proces şi să îi vadă pe criminali. Că îi omoară aici în instanţă, aşa de mult îi urăşte pentru că studenţii i-au omorât fratele", a declarat Lucreţia Schroth, care a făcut apoi scandal pe holurile Tribunalului Timiş.
Soţia romului tranşat a făcut scandal la tribunal
Văduva romului tranşat a ameninţat-o cu moartea pe avocata Camelia Ţăranu, care îl reprezintă în instanţă pe Sergiu Florea, unul dintre studenţii criminali. Văduva în vâstă de 74 de ani, care doarme cu paşaportul soţului ei sub pernă, susţine că avocata merită să moară pentru că a spus că uciderea soţului ei a fost o "crimă banană".
"Ea merită crimă. Să-i de-a Dumnezeu şi ei o crimă banană. Soţul meu a fost tăiat în bucăţi şi a fost băgat în valiză. O să ajungem noi în puşcărie şi la studenţi. Iar avocata merită să fie şi e cu soţul meu, dacă crede că uciderea este o crimă banană", a mai spus văduva, care a fost amendată de către jandarmi.
"Voi face plângere penală împotriva Lucreţiei Schroth. Nu voi lăsa lucrurile să treacă de la sine. Este inacceptabil ce s-a întâ