Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maiorul Florentin Cucu este militarul care ţine presa aproape/Află de aici traseul său profesional

Publicat in Adevarul, miercuri 4 august 2010 ·

A luptat în Irak, a fost medaliat cu cea mai înaltă distincţie a Armatei Poloneze şi din 2004, transmite mass-mediei şi, implicit, opiniei publice, bucuriile dar şi necazurile militarilor din Garnizoana Brăila.

A absolvit liceul în anul 1983 şi a efectuat stagiul militar la Batalionul 550 Geniu. În timpul „armatei" a hotărât să ducă mai departe cariera tatălui său, ca militar în cadrul Regimentului 72 Pontonieri şi aşa a ajuns la Şcoala Militară de Ofiţeri de Geniu „Panait Donici", din Râmnicu Vâlcea.

După absolvire, tânărul locotenent Florentin Cucu a revenit la unitatea din care plecase ca simplu soldat.

Marius Manolache este vicecampionul României la şah

„Am învăţat meseria de genist în toate aspecte ei. Am luat-o de jos, ca soldat şi soarta a făcut să ajung până la gradul de maior, astăzi. Am fost genist, comandant de pluton comandant de companie, şi între altele comandant de pluton de cercetare de geniu. De ce am specificat acest lucru? Pentru că un pluton de cercetare geniu este avangarda care stabileşte locul unde se poatre instala un nod de trecere, modul în care se execută acest lucru. De decizia celor din acest pluton depinde dacă misiunea geniştilor va avea succesul scontat sau nu", ne-a declarat mr. Florentin Cucu.

Medaliat de polonezi

Maiorul Florentin Cucu a avut ocazia, ca genist, să participe la misiuni ordonate de NATO şi ONU în teatrele de luptă din Asia. În perioada august 2004 - martie 2005 am fost comandantul detaşamentului de Geniu din cadrul misiunii IRAQ 3.

Trupele noastre au fost dislocate la Al Hillah sub comanda Diviziei Poloneze.

Portret: Daniela Grigore a fost cântăreaţă în România, iar acum este babysitter la Paris

„Am amenajat acolo helipad-urile, atât de necesare mobilităţii trupelor. Imediat ce terminam amenajarea unui helipad, puzderie de elicoptere de diferite tonaje şi cu diferit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 12 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

CE Înot Juniori: Aur şi bronz pentru România, prin Robert Badea şi Aissia Prisecariu

News.ro acum 8 ore
Înotătorul român Robert Badea a cucerit vineri, la Samorin, medalia de aur în proba masculină de 400 m mixt, în cadrul Campionatelor Europene de Înot pentru juniori. Aissia Prisecariu a cucerit, tot vineri, medalia de bronz al 200 m spate feminin. R

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Trump și Zelenski au vorbit la telefon. Cei doi lideri au discutat despre apărarea antiaeriană a Ucrainei

Adevarul acum 10 ore
Președintele Volodîmîr Zelenski și omologul său american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, vineri, 4 iulie, în cadrul căreia au convenit să consolideze apărarea antiaeriană a Ucrainei, a anunțat liderul ucrainean.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 8 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°