Deşi Istoria nu mai este o disciplină la fel de agreată ca la sfârşitul anilor ’90, nu renunţă o clipă la promovarea importanţei ei printre cei foarte tineri.
A intrat în învăţământ în urmă cu 13 ani. Era prima zi de septembrie, în 1997. Venea direct de pe băncile facultăţii, chiar în Colegiul Naţional Fraţii. Buzeşti, unde este şi astăzi, prin concurs naţional de titularizare, cu subiecte unice, fiind a treia ca medie. A preluat Catedra de Istorie a profesorului Dinu, foarte apreciat de breaslă. O săptămână a fost copleşită de emoţii, pe care atunci învăţa să le gestioneze, căci în anii de şcoală orele de practică fuseseră puţine. „Şocul a fost mare în faţa copiilor“, îşi aminteşte Claudia Balaci, precizând că a fost ajutată din plin să îşi depăşească temerile de copii, care „erau mai cuminţi, mult mai modeşti, mai ascultători“.
A obţinut Diploma de Excelenţă
Primele două generaţii le declară extraordinare. Încă păstrează legătura cu foşti elevi din acea perioadă şi este fericită să-i ştie bine. „Nu era ca acum învăţământul, diferenţele se simt. Aveam două ore pe săptămână de Istorie, manualele erau altele, exista unul pe ţară pentru fiecare an şcolar în parte şi era stabil. În prezent sunt prea stufoase pentru o singură oră“, spune profesoara Colegiului Naţional Fraţii Buzeşti. De câte ori încearcă să le stârnească elevilor curizităţi legate de istorie, în special se loveşte de întrebări de genul „la ce foloseşte?“. Şi-a încurajat elevii să meargă la olimpiade, la diverse concursuri. Anul trecut a primit Diplomă de Excelenţă, deoarece eleva Cristina Gugu, de la a IX-a H, filologie bilingv – engleză, a reprezentat Doljul la faza naţională a Olimpiadei de Istorie, unde a fost printre cei buni.
Onor Craiovei de odinioară
Bănia începutului de secol XX o descrie ca pe un oraş arhaic, frumuşel, în genul celor din belle époqu