Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Nechita, strategul militar de la Washington

Publicat in Adevarul, miercuri 4 august 2010 ·

Clujeanul în vârstă de 29 de ani a plecat la facultate în Statele Unite ale Americii. După ce a absolvit Universitatea Columbia, acesta a ajuns doctorand în strategie militară la Universitatea „George Washington”.

Dan Nechita are un CV impresionant, iar asta doar de când studiază strategie militară în capitala americană. A lucrat alături de specialişti la Institutul de Securitate Globală din Washington, Institutul de Război şi Pace „Arnold A. Saltztman”, dar a făcut şi un stadiu de practică în jurnalism, la postul de televiziune ABC News.

Tânărul este mult mai pasionat, însă, de învăţământ şi managementul acestui domeniu, decât de terorism sau siguranţa naţională. Din acest motiv a reuşit să obţină şi o bursă, „Jack Kent Cooke”, în valoare de nu mai puţin de 30.000 de dolari pe an, care se acordă studenţilor cu rezultate excepţionale.

Poveste de succes

A plecat în State la vârsta de 21 de ani şi a dus acolo Clujul, în suflet. „Am plecat acolo la studii în urmă cu opt ani. Mi-am finanţat singur studiile, m-am angajat în cadrul campusului şi astfel am câştigat banii”, ne-a povestit acesta. „Nu e complicat să lucrezi acolo pe lângă cursuri, trebuie doar să te organizezi foarte bine. Poţi lucra la librărie, la cafenea, sunt diverse job-uri”, a precizat clujeanul.

Dan s-a reîntors la Cluj în urmă cu câteva săptămâni, pentru a le prezenta tinerilor de acasă avantajele urmării unei facultăţi în SUA. „Studenţii trebuie să ştie că a studia în SUA nu înseamnă o evadare din România, ci o şansă pentru o educaţie mai bună. Trebuie să revii şi să o aplici în ţara ta”, a adăugat acesta. Cu siguranţă, completează el, va reveni în România. „Vreau să mă întorc acasă după terminarea studiilor, simt că am o datorie faţă de ţara mea”, a spus el. Urmează să încheie studiile de doctorat în 2015. Clujeanul este căsătorit, plecând în State cu soţia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 40 minute
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum 54 minute
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Italia desființează o reţea internațională de piraterie TV cu 22 de milioane de utilizatori. Percheziţii în legătură cu acest caz au fost făcute şi în România, potrivit autorităţilor italiene

G4Media acum 59 minute
Poliţia italiană a declarat miercuri că a dezmembrat cea mai amplă reţea criminală transnaţională de piraterie video, care avea peste 22 de milioane de utilizatori în Italia şi în alte ţări din Europa, percheziţii fiind făcute inclusiv în România, r

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°