Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zau de Câmpie în faţa unui nou târg la peştelui

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 4 august 2010 ·

Primăria comunei Zau de Câmpie păstrează şi în acest an tradiţia sfârşitului de august, organizând o nouă ediţie a tradiţionalului Târg al Peştelui, care va avea loc în data de 22 august. Cu acest prilej, în paralel cu târgul va fi organizat Festivalul de jocuri populare intitulat “Peştişorul de argint”, aflat în acest an la ediţia a doua. La această sărbătoare a cântecului şi jocului popular vor fi invitate şase formaţii de dansuri din zona Zau de Câmpie, urmată de un spectacol de muzică populară, care va face trecerea de la festivalul muzicii şi dansului popular, la manifestările ocazionate cu ocazia Târgului Peştelui de la Zau de Câmpie.

Locaţia celor două manifestări va fi, ca şi în anii precedenţi, Parcul Bârsana din Zau de Câmnpie. “Tradiţia acestui târg al peştelui se pierde în negura vremii, dovada a respectului pe care locuitorii acestei zone îl dau pentru bogaţia cea mai de preţ a locului reprezentată de piscicultură. În cursul săptămânei viitoare vor fi trimis invitaţii oficialităţilor judeţului, Prefecturii şi Consiliul Judeţean Mureş, precum şi altor personalităţi de seamă din judeţ”, a declarat Iurian Alexandru, primarul comunei Zau de Câmpie.

Bujorii şi peştele, atracţia zonei

Târgul peştelui vine să completeze evenimentele specifice zonei Zau, alături de rezervaţia bujorilor de stepă, perioada acestora de înflorire din luna mai atrăgând numeroşi turişti din întreaga ţară. “Târgul peştelui are deja o binecunoscută tradiţie, iar evenimentele legate de bujorii de stepă sunt de dată mai recentă, ambele fiind o mândrie a locuitorilor comunei Zau de Câmpie. Pentru localnici, acest eveniment este unul deosebit şi dacă s-ar întrerupe tradiţia ar fi o tragedie pentru ei. El este aşteptat cu bucurie în fiecare an să se întâlnească, să se bucure de revederea celor dragi. Nu în ultimul rând, la loc de cinste va fi peştele, el va monop

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum o ora
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum 25 minute
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 2 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum 50 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 57 minute
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 2 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 5 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°