Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kone apelează la "femeia-vraci": "Sper să mă ajute Marijana"!

Publicat in Adevarul, miercuri 4 august 2010 ·

Atacantul campioanei CFR Cluj, Yssouf Kone, va afla vineri dacă trebuie să se opereze la genunchi după ce s-a accidentat grav în meciul cu Victoria Brăneşti. Fotbalistul speră să scape de "cuţit" şi i-a cerut ajutorul Marijanei Kovacevici.

Două luni de pauză este cel mai optimist pronostic în cazul lui Yssouf Kone. Jucătorul campioanei aşteaptă cu sufletul la gură verdictul medicilor, care i-au transmis că vineri vor lua o decizie în privinţa necesităţii operaţiei la genunchi.

Până atunci ănsă, Kone a apelat la Marijana Kovacevici, sârboaica care l-a mai tratat în trecut şi l-a pus pe picioare într-un timp foarte scurt.

"Ieri i-am trimis rezultatul de la RMN Marijanei, să vedem dacă mă poate ajuta ea cu tratamentul sau nu. Ea este o foarte bună prietenă a mea, iar colaborarea noastră nu are nicio legătură cu echipa sua oamenii de la club", a spus Kone pentru Adevărul.

Mai mulţi jucători ai CFR-ului au apelat la serviciile farmacistei sârboaice, însă relaţiile dintre ea şi clubul din Gruia s-au rupt din cauza unei dispute pe care femeia a avut-o cu aptronul Arpad Paszkany.

Fotbaliştii sunt însă mulţumiţi de serviciile Marijanei şi o contactează pe cont propriu.

Van Persie, Riera, Benayoun, Fabio Aurelio, Glen Johnson sau Frank Lampard sunt doar câţiva dintre "pacienţii" Marijanei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 8 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum o ora
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 59 minute
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 13 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 3 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 7 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°