Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale se reuneşte din nou, miercuri, 4 august, pentru a-şi analiza politicile monetare. Aceasta după ce zilele trecute, reprezentanţii băncii centrale s-au întâlnit cu experţii FMI, aflaţi la Bucureşti. Un sondaj realizat în rândurile membrilor Asociaţiei Analiştilor Financiar Bancari relevă că BNR şi-ar putea modifica politicile.
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale se reuneşte din nou, miercuri, 4 august, pentru a-şi analiza politicile monetare. Aceasta după ce zilele trecute, reprezentanţii băncii centrale s-au întâlnit cu experţii FMI, aflaţi la Bucureşti.
Un sondaj realizat în rândurile membrilor Asociaţiei Analiştilor Financiar Bancari relevă că BNR şi-ar putea modifica politicile. Analiştii spun aproape la unison că BNR ar putea reduce rezervele minime obligatorii în valută, pe care băncile comerciale sunt nevoite să la depună la banca centrală. 67% dintre cei chestionaţi cred că acestea vor scădea de la 25 de procente din pasivele în valută la 20% şi chiar 18%. Explicaţia: BNR ar urma să se plieze astfel pe nevoile statului de a obţine credite de la băncile comerciale, care, stimulate de scăderea rezervelor, vor avea mai mulţi bani să finanţeze deficitul bugetar.
În schimb, majoritatea analiştilor cred că BNR va menţine rezervele minime obligatorii în lei la 15% din pasivele băncilor, dar şi dobânda cheie.
Dobânda de politică monetară, care a scăzut succesiv de la începutul anului, ajungând acum la 6,5% va stagna, după ce Guvernul a decis să majoreze Taxa pe Valoarea Adăugată, punând în pericol ţinta de inflaţie a BNR, majorată acum de la 3,5 la 7,9%.
Vă reamintim, băncile comericale îşi fixează propriile dobânzi la creditele şi dobânzile în lei, în funcţie de dobânda cheie a BNR. Lea Berzuc, despre deciziile BNR.
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale se reuneşte di