Unirea Urziceni crede în continuare în şansa sa şi, deşi în manşa-tur, la Bucureşti, a terminat la egalitate (0-0) cu Zenit St Petersburg, va juca diseară în Rusia cu gândul la calificarea în ultimul tur preliminar.
FC Liverpool a fost singura echipă care a învins Unirea Urziceni de când la cârma echipei a venit israelianul Roni Levi. Se întâmpla în februarie 2010, în 16-imile Ligii Europa, iar după acel meci au venit 20 de partide fără ca echipa ialomiţeană să cunoască înfrângerea, cu precizarea că rezultatul oficial al meciului de Supercupă cu CFR Cluj este 2-2, cel după 120 de minute de joc. Au fost 11 rezultate de egalitate şi 9 victorii, oricare dintre ele, repetat în această seară, în returul cu Zenit, ducând ori la calificarea echipei noastre, ori, în cel mai rău caz, la loviturile de departajare de la 11 metri.
Din păcate, multe lucruri stau în calea acestei performanţe. În primul rând, situaţia financiară a grupării patronate de Dumitru Bucşaru, una foarte dificilă, cu jucători neplătiţi de ceva timp, deşi au înregistrat multe rezultate de exceepţie. Un adevărat butoi cu pulbere care stă să explodeze, tensiunea simţindu-se la toate nivelurile. În al doilea rând, absenţele din echipă: Pădureţu, Paraschiv şi Apostol sunt accidentaţi, în timp ce Brandan şi Semedo au intrat în dizgraţie din cauza unor probleme disciplinare. În al treilea, dar nu şi în ultimul rând, valoarea adversarului: Zenit are un buget imens asigurat de gigantul Gazprom, este lider detaşat al campionatului Rusiei, iar o eventuală ratare a grupelor Ligii Campionilor ar echivala cu un deazastru. Pe care, cu siguranţă, ruşii vor face totul pentru a-l evita.
Presiunea... la ei
În această situaţie, lui Roni Levi şi elevilor săi nu le rămâne decât să îşi facă jocul obişnuit, ermetic în apărare şi mizând pe viteza şi tehnica lui Frunză şi pivotările lui Bilaşco în atac, şi