„Aţi avut la dispoziţie comemorarea eliberării Auschwitz-ului şi lansarea Airbus-ului minune. Evenimente mari, cu ritual şi ceremonie. Nu am văzut pe nicăieri comisarii. Ei sînt mereu în rîndul doi, trei. Cum vreţi să fie Europa «creată» la nivel simbolic, vizual, dacă oficialii ei sînt mereu în spate?“ Întrebarea, adresată de directorul mare de la Euronews, era logică, aşa că am ciulit cu toţii urechile. Era prin 2005 şi în sală erau numai directori din televiziunile publice ale statelor membre. Omul de la Consiliu, de la Protocol şi Relaţii cu Media răspunde, uşor amărît (citat din memorie): „dacă dvs. vă închipuiţi că am vreo şansă în faţa protocoalelor şefilor de stat sau de guvern, vă înşelaţi amarnic. Credeţi că Günther Verheugen (pe vremea aceea, comisar pentru industrie) poate să stea între Blair, Chirac şi Schröder (şefi de stat, atunci), la poza de inaugurare a noului Airbus? Vise, aş vrea eu. Cînd e vorba de succese ale Uniunii, în primul rînd stau numai şefii de stat. Ei sînt Şefii. Doar Barroso are o şansă printre ei, în primul rînd.“
Nu ştiu alţii ce părere au despre Europa Unită (în profunda sa diversitate, normal), dar de fiecare dată cînd aud şabloanele despre atotputernicia Comisiei Europene, personal, îmi amintesc răspunsul omului de la Consiliu. Tot la fotografia de grup m-am gîndit şi cînd a fost de s-a ales preşedintele Uniunii Europene (un belgian, Rompuy parcă îl cheamă). Tony Blair era şi el un posibil candidat. Cum ar fi arătat competiţia pentru atenţia publicului între Tony, Sarko şi Angela? Adăugăm şi Silvio, ca ingredient suplimentar. După cine ar fi alergat camerele de televiziune? Lasă, că aşa e mai bine, cu belgianul (Rompuy parcă îl cheamă). Astfel, relaţia istorică şef-subaltern între Consiliu şi Comisie este păstrată. Există un aspect pozitiv în povestea asta. Toate rămîn cum au fost, nimic nu se schimbă, deşi, de ochii l
