Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Avem o relatie speciala"

Publicat in Cancan, miercuri 4 august 2010 ·

RELAXATI. Mohammed al Habtoor si Cristina Gusita au venit din Dubai ca sa faca plaja la Mamaia PETRECERE. Constanteanca s-a simtit bine prin cluburile din RomaniaFocoasa satena care a fost fotografiata de paparazzii CANCAN pe o plaja din statiunea Mamaia in compania fiului milionarului Khalaf al Habtoor a relatat, ieri, cum i-a castigat increderea lui Mohammed. "Ne cunoastem de sapte ani, de cand Mohammed a inceput sa vina in Romania. In urma cu trei ani, dupa ce am terminat facultatea, l-am intrebat daca as avea vreo sansa sa lucrez la una dintre firmele lui. M-a trimis la un training doua luni, iar la finalul cursurilor am primit un calificativ. Mohammed s-a aratat incantat si m-a angajat", ne-a relatat Cristina Gusita. In timp, constanteanca i-a castigat increderea lui al Habtoor, iar acesta a angajat-o ca asistenta si purtator de cuvant, luand-o cu el la toate intalnirile de afaceri, dar si in vacante. "Parintii au fost de mai multe ori in vizita la mine, in Dubai, iar cand am fost in Romania i l-am prezentat lui Mohammed pe fratele meu. Am fost cu totii intr-un club din Mamaia. Daca eu si Mohammed am fost vazuti mai tot timpul impreuna, nu inseamna ca suntem cuplati. Avem o relatie speciala si suntem doar buni prieteni", a mai adaugat tanara, care are mai multe functii de conducere in patru firme detinute de familia al Habtoor.

Distractie cu romance, la Mamaia

Mohammed al Habtoor este fiul seicului Khalaf al Habtoor din Emiratele Arabe Unite, care detine o avere impresionanta, de 2,5 miliarde de euro. Recent, el a fost fotografiat de paparazzii CANCAN pe o plaja din statiunea Mamaia in compania mai multor tinere, printre care si Cristina Gusita.

Intră pe superfete.cancan.ro, urcă-ţi cea mai sexy poză, trimite link-ul prietenilor ca să fii votată şi poţi câştiga vacanţe de lux! Marga şi "Iubita mea" sunt câştigătoarele cel

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum o ora
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum o ora
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum 27 minute
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum 46 minute
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum o ora
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum o ora
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum o ora
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum 2 ore
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°